AcasăStiri generaleIGPF: Circa 62.000 de persoane au intrat joi în România, dintre care...

IGPF: Circa 62.000 de persoane au intrat joi în România, dintre care aproape 8.000 de ucraineni

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că joi au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 62.006 persoane, dintre care 7.928 de cetăţeni ucraineni.

Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 130.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 40.300 de mijloace de transport.

Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în România 3.451.784 de cetăţeni ucraineni.

În zonele de competenţă, punctele de trecere şi ‘frontiera verde’, poliţiştii de frontieră au constatat 61 de fapte ilegale (32 de infracţiuni şi 29 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 51.300 de lei.

Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de aproximativ 234.600 de lei.

Joi nu s-a permis intrarea în ţară a 18 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi ieşirea a 21 cetăţeni români din diferite motive legale.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks