O grupare infracţională specializată în trafic internaţional de droguri, din care făceau parte cetăţeni români şi albanezi, a fost destructurată de poliţişti şi procurorii DIICOT.
Potrivit unui comunicat transmis, duminică, de Poliţia Română, în dosar au fost trimise în judecată opt persoane – şase români şi doi albanezi. Trei dintre aceştia sunt în arest preventiv, trei – sub control judiciar şi doi în stare de libertate. Cei opt sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic internaţional de droguri de mare risc, trafic intern de droguri de mare risc, punerea în circulaţie de valori falsificate sau dobândirea de instrumente de plată fără numerar falsificate şi spălare de bani.
Anchetatorii spun că, în mai 2021, un bărbat de cetăţenie albaneză ar fi iniţiat constituirea unui grup infracţional organizat pentru trafic internaţional de droguri de mare risc (cocaină şi heroină), respectiv activităţi de procurare, disimulare, transport şi introducere pe teritoriul României a unor cantităţi de droguri de mare risc, cuprinse între 10-12 kilograme/transport.
Grupul ar fi fost constituit împreună cu alţi doi cetăţeni români şi a activat până în august 2022.
În cursul anului 2022, la grup ar fi aderat un al patrulea bărbat, de cetăţenie albaneză, grupul fiind sprijinit pe parcursul activităţii infracţionale de alte persoane, cetăţeni români.
Drogurile de mare risc ar fi fost preluate din afara ţării, de cele mai multe ori pe teritoriul Olandei – Rotterdam sau Albaniei, în principal de la cetăţeni albanezi, pentru a fi transportate în alte ţări, cu preponderenţă în România. Pentru transport ar fi fost achiziţionate autovehicule, înmatriculate atât în nume propriu, cât şi pe numele rudelor, arată anchetatorii.
Potrivit acestora, maşinile aveau spaţii special amenajate pentru ascunderea drogurilor, operaţiune care se efectua în service-uri auto, de regulă în străinătate. Locaşurile în care erau introduse stupefiantele nu erau accesibile decât prin intervenţia, într-un service auto, a unui personal specializat sau prin desfacerea unor componente ale maşinii şi montarea lor la loc, după introducerea/scoaterea substanţelor (de exemplu, în bordul maşinii, în plafon, în zona în care se află frâna de mână, etc).
După pregătirea autoturismelor pentru transportarea unor cantităţi de droguri cuprinse între 10 şi 12 de kilograme, membrii grupului infracţional organizat s-ar fi deplasat cu maşinile în Belgia (Bruxelles) şi Olanda (Rotterdam), în locaţii prestabilite, şi ar fi introdus în autovehiculele modificate, în compartimentele special create, drogurile de mare risc.
Ulterior, aceştia s-ar fi deplasat către destinaţiile unde drogurile erau comercializate, în diferite oraşe din România, Italia, Franţa, Spania, Albania.
Pentru a asigura conspirativitatea acţiunii infracţionale, după o anumită perioadă de timp, membrii grupului ar fi schimbat proprietarul autoturismelor şi, implicit, numerele de înmatriculare, iar, în unele cazuri, le-ar fi modificat culoarea, pentru a nu atrage atenţia autorităţilor privind frecvenţa trecerii frontierelor, spun poliţiştii.
În România, drogurile erau scoase din compartimentul special amenajat şi depozitate în judeţul Ilfov, într-un imobil în care nicio persoană nu şi-a declarat domiciliul. Substanţele ilicite ar fi fost, apoi, vândute către diverse persoane din Bucureşti şi zonele limitrofe, către clienţi fideli ai grupului, alimentând astfel piaţa internă subterană cu importante cantităţi de droguri de mare risc (cocaină).
Anchetatorii au documentat, pe parcursul urmăririi penale, două astfel de transporturi, respectiv în perioada 1-4 aprilie 2022 şi 4-8 august 2022, cu ocazia celui de-al doilea transport fiind depistate peste 10 kilograme de cocaină.
Sumele de bani obţinute din traficul de droguri de risc ar fi fost investite în bunuri de lux, achiziţionate pe numele altor persoane, pentru a ascunde provenienţa ilicită a veniturilor.
Cu privire la infracţiunea de punere în circulaţie de valori falsificate sau dobândirea de instrumente de plată fără numerar falsificate s-a reţinut că unul dintre membrii grupării ar fi deţinut, în vederea punerii în circulaţie, 400 de euro din bancnote contrafăcute, având cupiurile de 50 de euro.
Prin rechizitoriu, s-a solicitat confiscarea şi distrugerea, cu păstrarea de contraprobe, 10.553,67 grame cocaină şi 501,04 grame de heroină. În plus, s-a solicitat confiscarea echivalentului cantităţii de droguri care a fost introdusă în România în luna aprilie 2022, respectiv 250.000 de euro, valoare de achiziţie, şi un milion de euro, valoare de piaţă, precum şi confiscarea autoturismului modificat în vederea disimulării drogurilor, precizează Poliţia Română.
De asemenea, s-a solicitat menţinerea măsurilor asiguratorii dispuse în cauză (sume de bani, două imobile, un autoturism, bunuri mobile) şi confiscarea extinsă a acestora.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Bucureşti. Activităţile au fost efectuate cu sprijinul Institutului Naţional de Criminalistică. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi Criminalistic din cadrul DIICOT-Structura Centrală. AGERPRES / (AS – editor: Cătălin Alexandru, editor: Marius Frăţilă)