Peste 60 de intervenţii de urgenţă au avut salvatorii montani în ultimele 24 de ore, cu această ocazie fiind salvate 91 de persoane, informează luni dimineaţă Salvamont România.
Potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 63 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor.
Cele mai multe apeluri au fost pentru salvamontiştii din Braşov, Neamţ, Azuga şi Predeal, se arată pe pagina de Facebook a Salvamont.
În cazul acestor intervenţii au fost salvate 91 de persoane. Dintre acestea 22 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru a fi transportate la spital.
S-au mai primit 49 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile.