Fostul vicepreşedinte american Mike Pence a fost citat să depună mărturie de către procurorul special care anchetează asupra lui Donald Trump, în special rolul său exact în asaltul Capitoliului de către partizanii săi pe 6 ianuarie 2021, au informat joi mai multe media, notează AFP, potrivit Agerpres.
Această citaţie a fost decisă după „luni de negocieri între procurorii federali şi echipa juridică a lui Pence”, a informat canalul ABC.
Mărturia sa ar putea ajuta să se facă în lumină asupra amplorii eforturilor depuse de fostul şef al statului pentru a împiedica certificarea victoriei rivalului său democrat Joe Biden la prezidenţialele din 2020.
Donald Trump a făcut într-adevăr presiuni în public asupra lui Mike Pence pentru a nu certifica rezultatele alegerilor, pe 6 ianuarie 2021, în momentul în care se afla la Capitoliul asediat de partizanii fostului preşedinte republican.
Acte denunţate drept „iresponsabile” de Mike Pence, potenţial candidat la prezidenţialele din 2024, care a refuzat, totuşi, să fie audiat de Comisia de anchetă a Camerei Reprezentanţilor cu privire la asaltul asupra Capitoliului.
Pe lângă această anchetă, procurorul special Jack Smith, numit în noiembrie de ministrul american al justiţiei, supervizează o a doua anchetă privind gestionarea de către fostul preşedinte a unor documente confidenţiale presupuse a fi arhivate după plecarea sa de la Casa Albă.
Donald Trump, care şi-a anunţat deja candidatura la alegerile prezidenţiale din 2024, ar putea încerca să împiedice depoziţia fostului său vicepreşedinte prin exercitarea unei prerogative executive de a păstra confidenţialitatea comunicaţiilor sale, aşa cum a încercat să facă cu alţi responsabili citaţi să depună mărturie în ancheta federală.
Procurorul special urmează să decidă dacă recomandă inculparea omului de afaceri republican, iar ministrul justiţiei va fi cel care va tranşa situaţia.
sursa – AGERPRES
Articolul Fostul vicepreşedinte american Mike Pence, citat de procurorul special care anchetează asupra lui Trump apare prima dată în Ecopolitic.