AcasăPoliticaRegizorul Kirill Serebrennikov spune că situaţia homosexualilor ruşi este „mult mai rea”...

Regizorul Kirill Serebrennikov spune că situaţia homosexualilor ruşi este „mult mai rea” decât în secolul al XIX-lea

„Este mult mai rău decât pe vremea lui Ceaikovski”, a declarat regizorul Kirill Serebrennikov, care consideră că „violenţa” statului rus faţă de homosexuali şi comunitatea LGBTQ a atins nivelul unei „isterii”, informează AFP, potrivit Agerpres.

Cineastul, al cărui film despre soţia căzută în uitare a celebrului compozitor rus va fi lansat în cinematografele franceze miercuri, a mai declarat pentru AFP că societatea rusă este în prezent „paralizată de frică” şi se află în imposibilitatea de a exprima „cel mai mic dubiu” faţă de invazia militară din Ucraina, declanşată în urmă cu aproape un an.

„În cercul prietenilor lui Ceaikovski (care era homosexual – n.red.), dar şi în cel al funcţionarilor cu rang înalt, al marilor prinţi, al apropiaţilor ţarului, existau mulţi homosexuali care îşi trăiau vieţile în mod deschis”, a reamintit Kirill Serebrennikov, al cărui film „Tchaikovsky’s Wife” a fost prezentat la Festivalul de la Cannes din 2022.

„O situaţie care frizează absurdul”

„Lui Ceaikovski nu îi era ruşine că era homosexual; stresul pe care îl resimţea nu era cauzat de presiunea socială, ci din faptul că avea impresia că întrucât el nu avea ‘orientarea sexuală potrivită’, acest lucru urma să fie o problemă pentru compunerea muzicii sale”, a adăugat regizorul rus, în vârstă de 53 de ani şi care s-a mutat la Berlin în 2022 după ce a părăsit Rusia la două luni după invazia din Ucraina.

„Astăzi, este mult mai rău, pentru că statul şi-a acordat dreptul de a recurge la violenţă faţă de comunitatea LGBT, este o situaţie extrem de discriminatorie şi care frizează absurdul”, a mai spus cineastul, adăugând că de fiecare dată când deputaţii ruşi vor să se facă remarcaţi, ei propun legi anti-gay.

După părerea lui Serebrennikov, „isteria a atins apogeul” odată cu lansarea în anul 2021 a unui roman scris de Elena Malisova şi Katerina Silvanova.

Acea poveste de dragoste dintre doi tineri bărbaţi într-o tabără de pionieri (administrată de organizaţia tinerilor sovietici) a devenit un bestseller în rândul tinerilor cititori din Rusia.

„Scriitoarele au fost acuzate că sunt agenţi străini, iar deputaţii s-au aliat până într-acolo încât au spus că dacă oamenii vor citi romanul, atunci vor deveni gay”, a adăugat Kirill Serebrennikov.

Regizorul consideră că societatea rusă este în prezent „complet paralizată de frică, deoarece statul rus şi-a acordat dreptul de a exercita violenţa; iar artiştii nu mai pot să protesteze sau să-şi manifeste reţinerile” sau chiar să îşi exprime compasiunea pentru ucraineni, „întrucât aşa ceva a devenit periculos”.

„Asistăm la o adevărată întoarcere în epoca Uniunii Sovietice, în care toţi oamenii ridicau mâna pentru a spune că erau de acord, după care îi înjurau la ei acasă pe cei aflaţi la putere”, a adăugat cineastul rus.

Filmul său nu a fost proiectat în Rusia, dar a stârnit totuşi anumite reacţii în rândul compatrioţilor regizorului.

„La sfârşitul unei proiecţii (în avanpremieră) la Paris, o rusoaică a venit să-mi spună că este un film ‘anti-rusesc’ deoarece, pentru ea, Ceaikovski era un ideal. Am înţeles că nu voia să îl vadă pe acest monument ca pe o fiinţă umană frământată de suferinţe”, a dezvăluit cineastul.

După părerea sa, acea spectatoare „seamănă cu Antonina (Miliukova, soţia lui Ceaikovski – n.red.), ea refuza să vadă realitatea şi se agăţa de un ideal, ceea ce declanşează traume”, a explicat Serebrennikov.

„Or, eu cred că este sarcina culturii să transforme un monument într-o fiinţă umană. Monumentele sunt gândite de către state, iar noi trebuie să le transformăm în oameni vii”, a continuat el.

„Dacă mâine aflaţi că Ceaikovski avea o dantură îngrozitoare, un fapt care este adevărat, că nu era amabil cu Antonina sau că orientarea lui sexuală nu vă place, veţi înceta să mai ascultaţi baletele şi operele sale? Trebuie să arătăm persoanele cu toate aspectele lor, nu să le simplificăm”, a precizat Kiril Serebrennikov.

Regizorul rus a dezvăluit că îşi doreşte să realizeze şi alte filme despre Ceaikovski pentru „a arăta diferitele faţete ale acestui geniu”.

În această perioadă, Kirill Serebrennikov pregăteşte o adaptare a romanului „La disparition de Josef Mengele”, publicat de Olivier Guez şi recompensat cu premiul Renaudot în 2017, şi urmează să prezinte în 2023 filmul „Limonov”, adaptat după un roman scris de Emmanuel Carrere, având totodată pe agenda sa de lucru şi câteva spectacole de operă.

sursa – AGERPRES

Articolul Regizorul Kirill Serebrennikov spune că situaţia homosexualilor ruşi este „mult mai rea” decât în secolul al XIX-lea apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks