Procurorii Serviciului Teritorial Oradea al DIICOT au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, aflat în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit în forma tentativei şi deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu.
‘În cauză s-a reţinut faptul că, în perioada 2019 – 19.01.2023, inculpatul a transferat şi adăpostit două persoane vătămate în diverse localităţi din România (Constanţa, Cluj Napoca, Oradea, Arad, Braşov şi Bucureşti) în scopul obligării acestora la practicarea prostituţiei în folosul lui, costul cazărilor fiind achitat din sumele obţinute din practicarea prostituţiei. Activitatea infracţională a fost întreruptă prin intervenţia organelor de urmărire penală’, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă de DIICOT.
Conform aceleiaşi surse, victimele au fost constrânse să practice prostituţia prin acte de violenţă şi agresiune verbală. În plus, ele au fost păcălite că sumele obţinute din această activitatea ar putea fi folosite în vederea întreţinerii familiei.
‘De asemenea, inculpatul a întreţinut relaţii sexuale cu una dintre persoanele vătămate, deşi cunoştea faptul că este diagnosticat cu sindromul imunodeficienţei umane dobândite’, precizează DIICOT.
Pe 19 ianuarie, procurorii au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară la locuinţa inculpatului, unde a fost identificată şi ridicată cantitatea de aproximativ un gram de canabis.
După finalizarea rechizitoriului, dosarul a fost înaintat pentru soluţionare Tribunalului Bihor.