AcasăPoliticaBudăi, despre venitul minim de incluziune: Mă uit ce are nevoie o...

Budăi, despre venitul minim de incluziune: Mă uit ce are nevoie o familie/Cei apţi legal să muncească nu mai primesc sprijin

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că unul dintre cele mai importante proiecte este reforma legată de venitul minim de incluziune, care implică încurajarea muncii în cazul celor care sunt apţi din punct de vedere legal şi din punctul de vedere al sănătăţii să aibă un loc de muncă.

„Mai avem o reformă foarte importantă, tot pe bani europeni: venitul minim de incluziune. (…) Venitul minim de incluziune este foarte bine aşezat şi stabilit pe trei piloni foarte importanţi. Unu: evitarea sărăciei şi scoaterea cât mai multor oameni din sărăcie şi din risc de sărăcie. Al doilea este axat pe încurajarea ocupării forţei de muncă: mă uit ce are nevoie o familie dar mă uit şi la cei apţi din punct de vedere legal şi din punct de vedere al sănătăţii să muncească şi nu le mai acord niciun sprijin dacă nu vor să muncească. În primul rând să-i orientăm în carieră, să le arătăm că pot fi utili societăţii şi să îi îndreptăm să muncească pe cei apţi de muncă”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi.

Cei care vor primi un venit minim garantat vor fi înscrişi automat în bazele de date ale Agenţiilor de Ocupare a Forţei de Muncă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.

”(…) vor fi chemate la Agenţiile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă, vor fi consiliate acolo, vor fi calificate acolo în vederea ocupării. Refuză acest lucru, înseamnă că nu are nevoie de venitul minim de incluziune”, a explicat ministrul.

Articolul Budăi, despre venitul minim de incluziune: Mă uit ce are nevoie o familie/Cei apţi legal să muncească nu mai primesc sprijin apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks