AcasăPoliticaTurcia: 113 mandate de arestare vizând construcţia de clădiri prăbuşite la cutremure

Turcia: 113 mandate de arestare vizând construcţia de clădiri prăbuşite la cutremure

Autorităţile din Turcia transmit că au fost emise 113 mandate de arestare în legătură cu construcţia de clădiri care s-au prăbuşit în urma cutremurelor de luni, transmite BBC.

Poliţia turcă a reţinut deja cel puţin 12 persoane, inclusiv antreprenori de construcţii.

Potrivit sursei citate, sunt aşteptate mai multe arestări.

De ani de zile, experţii au avertizat că multe clădiri noi din Turcia sunt nesigure din cauza corupţiei endemice şi a politicilor guvernamentale.

Acele politici au permis aşa-numitele amnistii pentru antreprenorii care au modificat reglementările de construcţie, pentru a încuraja un boom construcţiilor, inclusiv în regiunile predispuse la cutremure.

Mii de clădiri s-au prăbuşit în timpul cutremurului, ridicând semne de întrebare dacă impactul dezastrului natural a fost agravat de deficienţele umane.

Cutremurul a fost descris drept ”cel mai grav eveniment din ultimii 100 de ani în această regiune” de şeful de asistenţă al Naţiunilor Unite, care s-a aflat sâmbătă în provincia turcă Kahramanmaras.

”Cred că este cel mai grav dezastru natural pe care l-am văzut vreodată şi este, de asemenea, cel mai extraordinar răspuns internaţional”, a declarat Martin Griffiths pentru BBC în Turcia.

Articolul Turcia: 113 mandate de arestare vizând construcţia de clădiri prăbuşite la cutremure apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks