Primăria Sectorului 1 implementează un program de prevenire a faptelor de corupţie în rândul propriilor angajaţi cu finanţare europeană.
Reprezentanţii autorităţii locale au precizat, marţi, pe Facebook, că proiectul se desfăşoară, din martie până în mai 2023, în parteneriat cu Direcţia Generală Anticorupţie.
Printre rezultatele preconizate se numără: crearea unui registru al riscurilor de corupţie la nivelul aparatului de specialitate al primarului Sectorului 1, o campanie de conştientizare privind riscul expunerii la faptele de corupţie, 60 de persoane certificate în urma participării la activităţile de formare/instruire în domeniul prevenirii corupţiei, transparenţei, eticii şi integrităţii şi obţinerea certificării SR-ISO 37001:2017 – Sistem de management anti-mită la nivelul Sectorului 1.
Valoarea totală a proiectului este 358.225,25 de lei, din care finanţarea nerambursabilă de 335.069,01 de lei, contribuţia Primăriei Sectorului 1 de 5.387,65 de lei, iar cea proprie a Direcţiei Generale Anticorupţie de 17.768,59 de lei.
Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020.