AcasăStiri generaleDIICOT: Proxeneţi din Sectorul 5 au obţinut peste 250.000 de euro din...

DIICOT: Proxeneţi din Sectorul 5 au obţinut peste 250.000 de euro din obligarea unor fete să se prostitueze

Procurorii DIICOT au reţinut şapte proxeneţi din Sectorul 5 al Capitalei, acuzaţi că au obţinut peste 250.000 de euro din obligarea unor fete, unele minore, să se prostitueze în ţară sau pe teritoriul unor state europene.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, cei 7 inculpaţi sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane şi proxenetism în formă continuată.

Aceştia vor fi duşi miercuri la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. De asemenea, procurorii cer arestarea în lipsă a altor trei indivizi implicaţi în acest caz, care nu au fost încă prinşi.

În cauză s-a reţinut faptul că, în perioada 2020 – februarie 2023, s-a constituit şi a activat un grup infracţional organizat, al cărui membri au recrutat şi determinat la practicarea prostituţiei, pe teritoriul României, dar şi în străinătate (Belgia, Suedia, Cipru şi Austria, Olanda), peste zece persoane vătămate, asigurându-le acestora în mod constant transportul, cazarea şi protecţia, modalitate în care au obţinut suma de peste 250.000 de euro.

Fetele au fost recrutate prin metoda loverboy, proxeneţii profitând de starea lor de vulnerabilitate.

Din această grupare face parte şi o femeie, acuzată că recrutat două minore, pentru a fi exploatate sexual.

Marţi, procurorii au efectuat 13 percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, fiind identificate şi ridicate mai multe mijloace de probă.

Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul DGPMB – Serviciul Investigaţii Criminale Sector 5.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale din Poliţia Capitalei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks