Cea de-a XV-a ediţie Târgului de primăvară va avea loc în municipiul Vaslui, în perioada 24 – 28 februarie, în Piaţa Centrului Civic, în cadrul acţiunii fiind organizate expoziţii cu vânzare şi ateliere de confecţionat mărţişoare.
La eveniment vor participa 35 de meşteşugari din judeţul Vaslui şi din alte zone ale ţării.
‘Şi anul acesta la Târgul de primăvară peste 250 de copii din ciclul primar de la şcoli vasluiene vor participa la ateliere de creaţie în cadrul cărora vor învăţa să confecţioneze mărţişoare şi vor putea afla povestea acestui vestitor al primăverii. De la an la an, interesul copiilor pentru astfel de activităţi a fost unul tot mai crescut, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure. Sper ca vasluienii să vină şi anul acesta în număr cât mai mare la acest eveniment’, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vaslui, Lucian Onciu.
Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean, Primăria Vaslui şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vaslui, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană ‘Nicolae Milescu Spătarul’.
Mărţişorul a fost înscris în UNESCO, în 2017, ca obicei asociat datei de 1 martie, în România, Bulgaria, Macedonia şi Republica Moldova. AGERPRES / (AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Marius Frăţilă)