Deputatul PSD Daniel Ghiţă lansează un atac virulent, pe Facebook, la adresa lui Klaus Iohannis, pe care-l acuză că este interesat doar de a face pe plac străinilor, şi absolut deloc de interesul României, pe care se presupune că ar reprezenta-o, în calitate de preşedinte.
„Iohannis, despre Bâstroe: Ai noştri, inflamaţi, fac afirmaţii care nu au încă un fundament dovedit”
“Ucrainenii au solicitat să existe discuţii la nivel de experţi şi cu Ministerul Transporturilor, şi cu Ministerul Mediului, şi pe alte paliere. Aceste discuţii nu au avut loc, dar ai noştri inflamaţi şi hotărâţi fac afirmaţii care nu au încă un fundament dovedit. Ucrainenii afirmă că ei draghează pentru întreţinere şi nu pentru altceva, acuma dacă este aşa sau nu e bine să se verifice, dar cred că este bine să se verifice împreună cu ei, până la urmă este teritoriu naţional ucrainean, şi cred că este foarte bine ca politicienii noştri înainte să ţină discursuri inflamate să lase experţii să vadă ce se întâmplă real acolo, dacă se respectă sau nu legislaţia internaţională, să se discute în bilateral, dar şi cu CE pentru a lua măsurile care se impun”,
Nu, nu vorbește Zelenski, ci Klaus Iohannis!
Ii transmite cineva dulapului de la Cotroceni că Ucraina face săpături din anul 2004. Au această obsesie de 19 ani! Ucraina recunoaște că au săpat deja 7 și 8 metri! Și doresc să meargă si mai adânc! Încălcând tratatele toate internaționale!
https://www.stiripesurse.ro/ucrainenii-continua…
Klaus Iohannis: Nu boicotați Austria, lăsați Schweighofer să taie ilegal toate pădurile! Despre jaful de la OMV nu vorbește? Slava Ucraina, dar de România îți pasă?
Medaliază toți austriecii și este decorat de Germania. Acum, să acceptăm si distrugerea Deltei Dunării? Marș mă! Marș , ai tupeul să ne minți?
Care “ experti “? Ăia care erau în pandemie ? Când am fost închisi in case, iar tu cărai avioane cu muncitori la cules de sparanghel in Germania și se tăiau toate pădurile României? Vreau lista cu “ experții “ de la Bâstroe!
Nu îl mai suport! Voi ? Marș Mă, #KlausIohannis”, scrie Ghiţă.
Articolul Deputatul PSD Daniel Ghiţă: Iohannis, despre Bâstroe – Ai noştri, inflamaţi, fac afirmaţii care nu au încă un fundament dovedit; Iohannis, despre Schengen – Nu boicotați Austria, lăsați Schweighofer să taie ilegal toate pădurile! Despre jaful de la OMV nu vorbește? Am înţeles, slava Ucraina, dar de România îți pasă? apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro