AcasăPoliticaComisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean: O echipă a Comisiei Europene care...

Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean: O echipă a Comisiei Europene care verifică porturile din Ucraina va face şi câteva verificări pe Canalul Bîstroe, raportul în cel mult 10 zile

Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, a declarat, joi seară, că o instituţie independentă ar trebui să fie cea care face măsurătorile pe Canalul Bâstroe. Până atunci, o echipă a Comisiei Europene care verifică porturile din Ucraina va face şi câteva verificări pe Canalul Bîstroe, iar raportul ar trebui să sosească în cel mult 10 zile.

Adina Vălean a vorbit, joi seară, la Antena 3 despre verificările la Canalul Bâstroe care ar trebui făcute de un grup independent de experţi.

”Comisia Dunării care are în spate Comisia Europeană, poate să vină cu un comitet de experţi care să propună, la solicitarea României, să propună Ucrainei, astfel încât un independent să meargă să facă măsurătorile pentru a înţelege ce se întâmplă pe Canalul Bâstroe. Pentru experţii Comisiei Europene este complet neclar. Deci, singura metodă este să ne adresăm unei instituţii independente care, cu sprijinul Comisiei Europene, poate să facă măsurătorile acolo. Odată ce facem acest lucru, trebuie să intrăm într-un dialog foarte clar cu ucrainenii, pentru că nu are niciun rost, scopul lor este să îşi scoată produsele pe un coridor către Marea Neagră”, a declarat Vălean.

Comisarul European pentru Transporturi a precizat că o echipă a Comisiei Europene face verificări în porturile din Ucraina şi va face unele verificări şi pe Canalul Bâstroe.

”Miercurea viitoare, la 1 martie, am o echipă a Directoratului de Transport a Comisiei Europene care va face un tur al tuturor porturilor ucrainene, căreia i-am mărit mandatul, dincolo de evaluarea a ceea ce se întâmplă în porturi (…) pentru evaluarea lucrărilor care se fac în suplimentarea referitoare la Canalul Bâstroe. Vom avea rezutatul acestui raport destul de curând, vorbim de o săptămână, maxim 10 zile, astfel încât lucrurile să fie oficiale”, a adăugat Adina Vălean.

Articolul Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean: O echipă a Comisiei Europene care verifică porturile din Ucraina va face şi câteva verificări pe Canalul Bîstroe, raportul în cel mult 10 zile apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks