AcasăStiri generaleSector 3: Amenzi de peste 11,5 milioane de lei, aplicate de Poliţia...

Sector 3: Amenzi de peste 11,5 milioane de lei, aplicate de Poliţia Locală în 2022

Poliţia Locală Sector 3 a aplicat, în 2022, aproape 27.200 de amenzi de 11.533.021 de lei, potrivit unui comunicat al Primăriei transmis, vineri, AGERPRES.

Cele mai multe sancţiuni au vizat ordinea publică (20.811), urmate de cele aplicate pentru nereguli de circulaţie pe drumurile publice (4.056). Pe locul al treilea se află sancţiunile care au vizat nereguli în cadrul unităţilor de învăţământ.

Un alt segment important al activităţii poliţiştilor locali a fost ajutorul pe care aceştia l-au oferit Brigăzii de Poliţie Rutieră şi instanţelor de judecată prin furnizarea de imagini surprinse de sistemul de monitorizare video. Poliţia Locală a furnizat imagini în 1.715 cazuri.

Poliţia Locală Sector 3 are un dispecerat cu program non-stop pentru sesizări, care poate fi apelat la numărul de telefon 021.9543, dar şi adresa de email dispecerat@primarie3.ro.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks