Doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru trafic de influenţă după ce i-ar fi solicitat unui al treilea bărbat suma de 10.000 de euro pentru a interveni pe lângă o persoană din conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj ca să îl ajute să promoveze un concurs pentru un post de şofer, informează un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Potrivit sursei citate, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus reţinerea preventivă, pentru 24 de ore, începând cu ora 14,30, cu privire la două persoane, faţă de care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Astfel, prin denunţul adresat organelor judiciare la data de 21 februarie, martorul denunţător a sesizat că, în luna iunie 2022, perioadă în care lucra la SC Minprest SA Rovinari, fiind coleg de serviciu cu unul dintre suspecţi, B.A., acesta l-a asigurat că îl va ajuta să promoveze concursul organizat de ISU Gorj pentru funcţia de conducător auto, întrucât cunoaşte foarte bine o persoană din conducerea instituţiei respective, pe lângă care va interveni.
Suspectul B.A. a pretins martorului denunţător pentru acest serviciu suma de 10.000 euro.
‘Martorul denunţător s-a întâlnit cu suspectul B.A. şi cu celălalt suspect, care a deţinut anterior o funcţie de conducere în cadrul societăţii comerciale în care lucrau aceştia, iar cu ocazia întâlnirii suspectul V.A.C., în prezenţa suspectului B.A., i-a confirmat martorului denunţător că o cunoaşte foarte bine pe persoana cu funcţie de conducere din cadrul ISU Gorj. A doua zi, martorul denunţător a fost contactat de către suspectul B.A. care i-a spus că trebuie să se întâlnească din nou cu suspectul V.AC., întrucât a discutat cu persoana nominalizată din conducerea ISU Gorj şi s-a rezolvat promovarea concursului, solicitându-i martorului denunţător suma de 2.000 euro, bani care au fost remişi de către martorul denunţător suspectului B.A’, arată procurorii.
Aceeaşi sursă precizează că, în data de 10 august 2022, cu o zi înainte de data stabilită pentru proba scrisă, martorul denunţător a fost contactat din nou de către suspectul B.A., care i-a solicitat ca în ziua examenului să aducă încă 3.000 de euro pentru a-i da suspectului V.A.C., care la rândul său, să-i împartă cu restul comisiei de examinare.
În data de 11 august 2022, martorul denunţător a mai remis celor doi suspecţi suma de 3.000 de euro.
Tot în data de 11 august, după susţinerea examenului, martorul denunţător a fost contactat din nou de către suspectul B.A., care i-a mai solicitat încă 2.000 de euro, iar în seara zilei respective acesta s-a întâlnit cu cei doi suspecţi la o terasă din municipiul Târgu Jiu, unde martorul denunţător a înmânat suspectului V.A.C. suma de 2.000 de euro.
‘Cei doi suspecţi, care au pretins suma de 10.000 de euro, din care au primit suma de 7.000 de euro de la martorul denunţător, asigurându-l pe acesta că vor interveni pe lângă o persoană cu funcţie de conducere în cadrul ISU Gorj, pentru a-l ajuta să promoveze concursul pentru ocuparea unui post de şofer în cadrul instituţiei respective, sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Vineri au fost ridicate documente legate de concursul organizat de ISU Gorj în anul 2022, la care s-a făcut referire’, se mai arată în comunicatul Parchetului Gorj.
Reprezentanţii ISU Gorj au transmis că persoana respectivă nu a promovat concursul şi că niciunul dintre cei menţionaţi de procurori nu au legătură cu instituţia.
‘ISU Gorj nu are nicio legătură cu această situaţie şi niciun reprezentant al instituţiei noastre nu este implicat în această speţă! Concursul la care se face referire a fost validat, toate locurile au fost ocupate şi este regretabil că prin astfel de acţiuni percepţia despre meritele celor care au promovat poate să fie una distorsionată. Totodată, este regretabil că din cauza unor astfel de persoane şi a articolelor de presă apărute, cetăţenii care îşi doresc să urmeze o carieră în cadrul instituţiei noastre pot avea îndoieli despre corectitudinea acestor concursuri. (…) ISU Gorj nu tolerează nicio abatere de la metodologiile de organizare a concursurilor şi nicio încălcare a prevederilor legale!’, a transmis conducerea ISU Gorj. AGERPRES / (AS – autor: Irina Poenaru, editor: Marius Frăţilă)