Acasă55Ambasadorul României în Siria: Aproximativ 5 tone de produse medicale dedicate celor...

Ambasadorul României în Siria: Aproximativ 5 tone de produse medicale dedicate celor afectaţi de cutremur au ajuns la Beirut

O aeronavă militară din România a adus, luni, la Beirut, aproximativ cinci tone de medicamente şi produse medicale, destinate populaţiei siriene din zonele afectate de cutremur, a declarat pentru AGERPRES ambasadorul României în Siria, Dan Sandovici.

Diplomatul aminteşte că duminică o altă aeronavă românească încărcată cu aceeaşi cantitate de medicamente şi produse medicale a fost trimisă la Adana (Turcia), pentru a fi transportată pe cale rutieră în Siria şi distribuită populaţiei din nord-vestul ţării.

Astfel, ‘aeronava sosită la Beirut este al patrulea transport cu ajutoare umanitare trimise de România în această lună, pe baza cooperării cu Mecanismul European de Protecţie Civilă, ca expresie a solidarităţii cu poporul sirian, greu încercat de dezastrul natural care s-a abătut asupra sa la data de 6 februarie’, arată ambasadorul României.

El menţionează că, în perioada 14-16 februarie, România a trimis la Beirut trei aeronave cu ajutoare umanitare, a căror încărcătură a fost preluată de Crucea Roşie Libaneză şi predată organizaţiei Semiluna Roşie Arabă Siriană, pentru a fi distribuită persoanelor afectate de cutremur din nordul ţării.

În aceeaşi perioadă, trei aeronave cu ajutoare umanitare au fost trimise la Gaziantep (Turcia). Materialele respective au fost preluate de ONU, prin intermediul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, care le-a transportat şi distribuit populaţiei din regiunea de nord-vest a Siriei, aflată în afara controlului autorităţilor de la Damasc, precizează diplomatul.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks