Aproape 225.000 de curcani, reprezentând întregul efectiv al trei ferme avicole din municipiul Codlea, aparţinând aceleiaşi societăţi comerciale, au fost ucişi ca măsură de combatere a gripei aviare, confirmată, prin teste de laborator, în urmă cu o lună, reiese dintr-un raport al DSVSA prezentat luni în şedinţa Colegiului Prefectural Braşov.
Conform raportului, citat într-o informare transmisă presei de Instituţia Prefectului Braşov, măsurile de restricţie au fost ridicate în zona de protecţie din care fac parte cele trei focare, în prezent zona fiind sub supraveghere, iar în cele trei ferme desfăşurându-se cea de-a doua dezinfecţie, conform normelor legale.
Alte două firme, cu ferme de păsări situate în apropierea celor trei focare, ‘şi-au asumat opţiunea de a ucide în scop preventiv propriile efective de păsări din zona de protecţie’, acestea sacrificând aproape 300.000 de pui.
‘Sursa primară probabilă a focarului din Ferma nr. 2 Bravcod (în care au fost primele cazuri de mortalitate – n.r.) o poate constitui populaţia de păsări sălbatice. În sprijinul acestei afirmaţii, în data de 1 februarie au fost găsite două cadavre de corb şi unul de raţă sălbatică în spatele Fermei nr.2 Bravcod, probe ce au fost recoltate şi dirijate către IDSA Bucureşti. Rezultatele investigaţiei au fost pozitive la influenza aviară. A doua sursă probabilă/nemăsurabilă/nedemonstrată ar putea fi dintr-o potenţială contaminare a circuitului personalului fermei cu cel administrativ’, se arată în raportul DSVSA.
În zona de supraveghere există în total 17 exploataţii comerciale avicole, dintre care 10 de găini de ouă, 3 de curcani (2 comerciale şi una de tip A), 1 de reproducţie şi 3 de pui de carne, toate fiind verificate şi monitorizate, precizează raportul DSVSA Braşov.
‘În localitatea Codlea, au fost verificate 623 exploataţii, din care 166 cu păsări, cu un număr total de 1.685 capete, fără semne de boală sau mortalităţi. Au fost efectuate 26 de monitorizări în zona lacurilor de la Dumbrăviţa (efectuate de către medicul veterinar concesionar, Agenţia Naţională pentru Arii Protejate – Serviciul teritorial Braşov şi Universitatea Transilvania Braşov). Au fost, de asemenea, verificate 9 exploataţii comerciale’, mai precizează raportul, conform informării citate.