Prefectul Braşovului, Mihai Cătălin Văsii, a solicitat, luni, primăriilor din judeţ să înceapă demersuri de expertizare din punct de vedere al riscului la cutremur a clădirilor în care funcţionează instituţiile de învăţământ.
Prefectul braşovean a ridicat problema privind eventuala încadrare a acestor clădiri în clase de risc seismic în şedinţa Comisiei mixte de implementare şi adaptare la nivelul judeţului Braşov a Planului naţional comun de acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic şi prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar.
În opinia lui Văsii, este necesară această analiză a clădirilor la care nu a fost efectuată, el atrăgând atenţia că în categoriile de cheltuieli care se pot finanţa de la bugetul de stat prin Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat se includ şi cele pentru elaborarea expertizelor tehnice.
În acest sens, prefectul a transmis unităţilor administrativ-teritoriale adrese în care solicită începerea demersurilor de expertizare.