AcasăStiri generaleProiect: Se înfiinţează programul naţional 'O carte pentru fiecare'

Proiect: Se înfiinţează programul naţional ‘O carte pentru fiecare’

Elevii vor putea beneficia de programul naţional ‘O carte pentru fiecare’ în vederea creşterii interesului pentru lectură, finanţat din bugetul naţional şi din fonduri externe, prevede proiectul de lege a învăţământului preuniversitar prezentat luni de ministrul Educaţiei, Ligia Deca, într-o conferinţă de presă şi publicat pe site-ul ministerului.

Proiectul prevede şi înfiinţarea programului naţional ‘Vouchere culturale pentru elevi’ în vederea promovării culturii naţionale şi universale în rândul comunităţii şcolare. Astfel, se prevede alocarea unei sume de 250 lei prin intermediul unor carduri reutilizabile, pentru servicii şi evenimente culturale precum concerte, intrări în muzee, cărţi sau excursii organizate cu tematici culturale sau istorice.

‘Pentru elevii din învăţământul în limba unei minorităţi naţionale care învaţă Limba şi literatura română după programa specială se organizează Programul Naţional de Susţinere a Învăţării Limbii şi Literaturii Române, pe tot parcursul învăţământului preuniversitar’, mai stipulează proiectul.

Se mai are în vedere ca, începând cu învăţământul primar, elevii să primească un card naţional nominal, care va atesta că titularul are calitatea de beneficiar al tuturor facilităţilor prevăzute în legea învăţământului preuniversitar sau al altor facilităţi cuprinse în legi speciale.

‘În baza Cardului Naţional de Elev, operatorii economici pot oferi, atunci când nu sunt obligaţi de lege, facilităţi elevilor. Cardul Naţional de Elev se distribuie gratuit elevilor, prin unităţile de învăţământ, la începutul fiecărui ciclu de învăţământ’, se arată în proiect.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks