Grădiniţa nr. 7 din Sectorul 2 va fi consolidată, reabilitată şi modernizată cu fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), potrivit unui comunicat al autorităţii locale transmis, marţi, AGERPRES.
Valoarea totală a contractului de finanţare este de 5.493.733,20 de lei, finanţată prin PNRR, la care se adaugă TVA în valoare de 1.043.809,30 de lei, suportată de la bugetul de stat.
Perioada de implementare a proiectului este de 24 luni.
Contractul a fost semnat pe 26 ianuarie între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în calitate de coordonator de investiţii pentru PNRR, şi Primăria Sectorului 2, în parteneriat cu Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, în calitate de beneficiar.