AcasăStiri generaleVâlcea: Pompierii care au salvat doi adolescenţi de la înec la Râmnicu...

Vâlcea: Pompierii care au salvat doi adolescenţi de la înec la Râmnicu Vâlcea, premiaţi de municipalitate

Cei patru pompieri care pe 12 februarie au salvat doi adolescenţi de la înec, în lacul din zona de Nord a municipiului Râmnicu Vâlcea, au fost premiaţi marţi de municipalitate, în cadrul festivităţilor prilejuite de Ziua Protecţiei Civile.

Fiecare dintre cei patru pompieri care au participat la misiunea de salvare – cpt. Ion-Cristian Rădulescu – locţiitor comandant, plt. adj. Teodor-Alexandru Oprea – comandant echipaj, plt. adj. Mihai Tătuţ – comandant echipaj şi plt. adj. şef Daniel Chiriţă – subofiţer operativ principal – a primit câte 3.000 de lei şi o Diplomă de Excelenţă, premiile fiind înmânate de primarul municipiului, Mircia Gutău.

Ei au fost felicitaţi pentru modul exemplar în care au acţionat, în condiţiile unei misiuni contracronometru, în condiţii dificile.

‘În cadrul festiv prilejuit de aniversarea a 90 de ani de la înfiinţarea protecţiei civile în România, primarul Mircia Gutău i-a premiat pe pompierii care, în data de 12 februarie, au salvat într-o misiune extrem de dificilă, derulată contracronometru, doi tineri aflaţi în pericol iminent de înec pe lacul din zona de Nord a municipiului. (…) Cu această ocazie, primarul Mircia Gutău a declarat că este mândru să-i felicite pe cei patru în numele comunităţii locale a Râmnicului, exprimându-şi convingerea că oricare dintre colegii lor s-ar fi aflat în faţa unei astfel de provocări ar fi acţionat la fel, cu abnegaţie, profesionalism şi spirit civic’, se arată într-un comunicat al Primăriei Râmnicu Vâlcea, transmis marţi AGERPRES.

În după-amiaza zilei de duminică, 12 februarie, doi adolescenţi în vârstă de 14, respectiv 16 ani, care se aflau în pericol de înec într-un lac din zona de Nord a municipiului Râmnicu Vâlcea, după ce s-a spart gheaţa, au fost salvaţi de pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Cei doi adolescenţi, alături de alţi trei copii, s-ar fi aflat în zona lacului, iar unul dintre ei a vrut să se dea pe gheaţă. Gheaţa pe care el se afla s-a rupt, iar un al doilea adolescent a intrat după el.

La sosirea pompierilor, cei doi copii erau în apă şi se ţineau cu dificultate de gheaţă.

Intervenind cu o barcă şi spărgând cu determinare gheaţa pentru a putea ajunge mai rapid la cei doi copii aflaţi în pericol de înec, pompierii au reuşit să-i salveze şi i-au transportat cu barca la mal, unde au fost preluaţi, conştienţi, de către echipajele medicale.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks