Universitatea Politehnica din Bucureşti a informat, vineri, că furnizează organelor competente documentele solicitate în vederea desfăşurării anchetei în cazul profesorului cercetat că ar fi luat mită.
UPB a informat, totodată, că a demarat o analiză proprie pentru ‘a proteja’ studenţii şi comunitatea academică pe parcursul întregului demers judiciar.
‘Universitatea Politehnica din Bucureşti a luat act de incidentul petrecut în cursul zilei de 2 martie 2023. Universitatea furnizează organelor competente documentele solicitate în vederea desfăşurării cercetării şi stabilirii adevărului în cauză. UPB a demarat o analiză proprie pentru a proteja studenţii şi comunitatea academică, pe parcursul întregului demers judiciar. Unul dintre principiile de bază ale funcţionării comunităţii academice este cel al integrităţii, iar UPB se disociază de orice abatere de la acest principiu’, informează un comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior transmis AGERPRES.
Universitatea a transmis că, în cazul în care acuzaţiile vor fi confirmate la finalul demersului judiciar, soluţia pe care o va adopta va fi una ‘fără echivoc’.
Profesorul a fost reţinut joi de procurorii anticorupţie, după ce a fost prins în timp ce lua mită 6.000 de lei de la un angajat al universităţii, implicat într-un proiect finanţat cu fonduri europene. Vineri, Tribunalul Bucureşti a respins cererea procurorilor DNA privind arestarea preventivă a profesorului, acesta urmând să fie cercetat în libertate sub control judiciar.