AcasăPoliticaSpectacol cu manele, de 1 Martie, la Institutul Cultural Român din Londra

Spectacol cu manele, de 1 Martie, la Institutul Cultural Român din Londra

În prima zi a primăverii, Institutul Cultural Român din Londra a organizat un spectacol dedicat românilor din diaspora. Două dintre momentele prezentate i-au surprins pe invitații prezenți, și anume, o manea cântată la violoncel și un cântec din folclorul românesc, interpretat de șefa ICR Londra, Catinca Maria Nistor, informează Bzi.ro, scrie r3media.ro.

Potrivit sursei citate, invitații nu au apreciat interpretarea cântecului  „Mociriţă cu trifoi”.

„Piesa era cumva trecută în program, dar nu era trecut și că va cânta directorul ICR Londra”, a spus Cristian Stîncatu, reprezentant ONG români UK.”

Celălalt moment controversat îi revine violoncelistului Andrei Cavassi, care, pe lângă lucrările clasice semnate de Bach și melodiile compuse de Gheorghe Zamfir, și-a încântat audiența și cu o manea celebră a lui Liviu Guţă.

Anul acesta, instituția nu a organizat niciun eveniment de Ziua lui Constantin Brâncuşi sau de Ziua Culturii, fapt care i-a dezamăgit și mai mult pe românii din Londra, care sunt din ce în ce mai nemulțumiți de activitatea ICR.

„ICR în trecut era foarte activ şi pentru noi, pentru comunitate, contează foarte mult pentru că ICR e practic singurul instrument de promovare a imaginii României. În ultima perioadă, e din ce în ce mai rău, iar asta a culminat parcă cu tot ceea ce s-a întâmplat aseară şi ceea ce sperăm noi să nu mai vedem niciodată”, a mai adăugat Cristian Stîncatu, potrivit observatornews.ro.

Articolul Spectacol cu manele, de 1 Martie, la Institutul Cultural Român din Londra apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks