AcasăPoliticaCoordonatorul AUR Piatra-Neamţ şi mai mulţi membri s-au înscris în PNL, anunţă...

Coordonatorul AUR Piatra-Neamţ şi mai mulţi membri s-au înscris în PNL, anunţă conducerea filialei liberale

Coordonatorul organizaţiei AUR Piatra-Neamţ şi mai mulţi membri ai acestei formaţiuni s-au înscris în PNL Neamţ, potrivit unui comunicat de presă remis, vineri, Agerpres, de filiala liberală.

„Mă bucură mult faptul că tot mai multe persoane se alătura Partidului Naţional Liberal Neamţ, principala şi cea mai puternică formaţiune politică din judeţ. Sunt oameni cu expertiză politică, cu multă experienţă atât în administraţie, dar şi în mediul de afaceri. Sunt convins că pe parcurs se vor alătura şi alte persoane, din afara sferei politice, echipei PNL Neamţ, alături de care vom face performanţă”, a declarat preşedintele PNL Neamţ, George Lazăr, citat în comunicatul de presă.

Decizia de înscriere în PNL a foştilor membri ai AUR a fost salutată şi de primarul municipiului Piatra-Neamţ, Andrei Carabelea.

„Uşa PNL Piatra-Neamţ, a PNL Neamţ în general, este deschisă tuturor celor care doresc să contribuie la un proiect comun, major, de dezvoltare a Neamţului, pentru că aceasta este calea firească: responsabilitate şi viziune, nu mesaje populiste, extremiste”, a afirmat preşedintele PNL Piatra-Neamţ, Andrei Carabelea.

Potrivit PNL Neamţ, în afara adeziunilor semnate de membrii AUR, în partid s-au înscris, de la începutul anului, circa 50 de noi membri, iar alte câteva zeci de solicitări vor fi analizate în perioada următoare.

În urmă cu două săptămâni, şi fostul co-preşedinte USR PLUS, Ionuţ Meraru, s-a înscris în PNL Neamţ.

Articolul Coordonatorul AUR Piatra-Neamţ şi mai mulţi membri s-au înscris în PNL, anunţă conducerea filialei liberale apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks