Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.682 evenimente, 2.333 fiind circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.349 circumscrise situaţiilor de urgenţă.
La nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 730 de posibile infracţiuni, peste 27% dintre acestea fiind din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracţiuni, care au săvârşit 143 de fapte penale, iar faţă de 62 de persoane au fost dispuse măsuri preventive, se arată într-un comunicat al MAI dat publicităţii sâmbătă.
Totodată, au fost depistate 18 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale, se menţionează în comunicatul MAI.
Poliţiştii rutieri au acţionat, la nivelul întregii ţări, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră. În urma acţiunilor din teren, au fost retrase 360 de certificate de înmatriculare şi au fost reţinute 860 de permise de conducere – 46 pentru consum de alcool şi 8 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise.
De asemenea, poliţiştii şi jandarmii au constatat 12.142 de contravenţii pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 4 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 82 controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, fiind aplicate 428 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 188.501 lei. Pe parcursul intervenţiilor, pompierii au salvat 2 persoane şi au acordat asistenţă medicală de urgenţă pentru 1.131 de persoane.
Personalul Inspectoratului General de Aviaţie a executat 16 misiuni aero-medicale, fiind salvate 15 persoane aflate în situaţii de urgenţă.
Potrivit MAI, poliţiştii au salvat o persoană cu intenţii suicidale.
În ultimele 24 de ore, niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil, în ţara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.400 cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.
De asemenea, din 18 martie 2022 şi până în prezent au fost emise 120.694 de permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, 338 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 45.3%.
În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în ţara noastră au intrat 22.980 de mijloace de transport şi 79.063 de persoane, dintre care 6.815 cetăţeni ucraineni.