AcasăStiri generaleCaraş-Severin: O bombă de aruncător a fost descoperită în curtea unei şcoli...

Caraş-Severin: O bombă de aruncător a fost descoperită în curtea unei şcoli din Reşiţa

O bombă de aruncător calibrul 120 mm a fost descoperită în curtea unei şcoli generale din municipiul Reşiţa care se află în lucrări de reabilitare, muniţia fiind asanată de pirotehniştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin.

Proiectilul a fost descoperit la Şcoala gimnazială numărul 7, în cursul zilei de miercuri, la faţa locului deplasându-se imediat o echipă de specialişti pirotehnişti din cadrul ISU Caraş-Severin.

Elevii nu desfăşoară cursuri în corpul de clădire unde se execută lucrările de reabilitare, se arată într-un comunicat al ISU Caraş-Severin, remis joi AGERPRES.

‘Muniţia a fost cercetată, identificată, ridicată, transportată şi depozitată în siguranţă, în vederea distrugerii ei ulterioare’, a precizat sursa citată.

Pompierii militari reamintesc persoanelor care execută diferite activităţi şi depistează muniţii că trebuie să sisteze imediat lucrările, să îndepărteze întregul personal din zona periculoasă şi să anunţe de urgenţă, prin intermediul numărului unic 112, serviciile de urgenţă profesioniste, abilitate să intervină în astfel de situaţii. AGERPRES / (AS – autor: Sorin Blada, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks