AcasăPoliticaGreve şi proteste violente în Franţa, unde peste un milion de oameni...

Greve şi proteste violente în Franţa, unde peste un milion de oameni sunt pe străzi; la Praga, zeci de mii de cehi au cerut demisia Guvernului pe care-l acuză că se preocupă mai mult de Ucraina decât de propria ţară

Sâmbătă s-a desfășurat în Franța a șaptea zi de manifestații la nivel național împotriva planurilor nepopulare ale președintelui Emmanuel Macron privind reforma pensiilor, pe fondul grevelor continue care au afectat rafinăriile, transportul public și colectarea gunoiului, scrie activenews.ro.
Mișcarea masivă de protest a fost lansată la sfârșitul lunii ianuarie. Coaliția sindicatelor franceze speră să mențină presiunea asupra guvernului pentru a retrage planul de reformă, a cărui măsură-cheie este o prelungire cu doi ani a vârstei de pensionare, la 64 de ani.
Liderii sindicali au cerut sâmbătă președintelui Macron să „consulte poporul” cu privire la reforma pensiilor, în ajunul unei săptămâni decisive, în care guvernul speră ca reforma să fie adoptată definitiv, după un parcurs parlamentar haotic.
Peste 200 de marșuri au fost organizate în întreaga țară, fiind așteptate, potrivit cifrelor Ministerului de Interne, până la 1 milion de persoane. În timp ce Senatul continuă să examineze legea, un posibil vot asupra textului din partea Camerei superioare a Parlamentului este așteptat până duminică seara.
Demonstrațiile au început la ora locală 10.00 (11.00, ora României) pe străzile marilor orașe, inclusiv la Toulouse și Nisa. Marți, 1,28 milioane de persoane au ieșit în stradă la demonstrații, fiind cea mai mare prezență de la începutul mișcării de protest, potrivit cifrelor guvernamentale. Sindicatele au estimat totalul la 3,5 milioane de persoane.
În același timp, grevele continuă în rafinăriile și depozitele companiei petroliere franceze TotalEnergies, potrivit unui purtător de cuvânt care a dat declarații pentru Reuters. De asemenea, operatorul feroviar public SNCF a declarat că serviciile naționale și regionale vor rămâne puternic perturbate în weekend. La Paris, gunoaiele continuă să se adune pe străzi, iar locuitorii menționează o prezență tot mai mare a șobolanilor, potrivit presei locale.

Pe de altă parte, la Praga, zecii de mii de persoane au participat sâmbătă la o demonstraţie, în Piaţa Wenceslas din Praga, împotriva coaliţiei guvernamentale de centru-dreapta condusă de conservatorul Petr Fiala. Manifestaţia, intitulată „Cehia împotriva sărăciei”, a fost convocată de un partid nou, Pravo Respekt Odbornost (PRO – Dreapta respectă expertiza), condus de Jindrich Rajchl, au transmis Radio Prague International şi AFP.

Potrivit organizatorilor manifestaţiei, sărăcirea ţării se datorează în principal politicii energetice autodistructive a Uniunii Europene, pe care guvernul o susţine fără rezerve. De asemenea, ei doresc ca statul să nu mai furnizeze echipamente militare Ucrainei.

Protestatarii au cerut demisia guvernului premierului Petr Fiala, în timp ce Jindrich Rajchl a declarat că doreşte un guvern care „să se îngrijească în primul rând de interesele cetăţenilor cehi”.

Manifestanţii au criticat, de asemenea, NATO şi au cerut pace imediată în Ucraina, care se luptă de peste un an împotriva invaziei ruseşti.

Presa cehă a relatat că un protestatar cu un megafon a cerut mulţimii să rupă steagul ucrainean atârnat de clădirea Muzeului Naţional, în aceeaşi piaţă. Opozanţii guvernului lui Petr Fiala spun că acestuia îi pasă mai mult de Ucraina decât de propriul popor.

Între timp, opozanţii demonstraţiei s-au adunat în apropierea Muzeului Naţional şi au făcut apel la unitate în Republica Cehă şi la sprijin pentru Ucraina.

Republica Cehă se confruntă de anul trecut cu niveluri record de inflaţie, în principal din cauza creşterii preţurilor la energie cauzate de războiul din Ucraina. În februarie, rata anuală a inflaţiei în această ţară de 10,5 milioane de locuitori, membră a UE şi NATO, a ajuns la 16,7%, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Articolul Greve şi proteste violente în Franţa, unde peste un milion de oameni sunt pe străzi; la Praga, zeci de mii de cehi au cerut demisia Guvernului pe care-l acuză că se preocupă mai mult de Ucraina decât de propria ţară apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks