Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, care se află într-o vizită în România, a avut, marţi, o întrevedere cu secretarul de stat pentru afaceri globale şi strategii diplomatice Traian Hristea, dialogul celor doi oferind prilejul unui schimb consistent de opinii asupra războiului din Ucraina şi a provocărilor interne şi externe pe care acesta le generează, cu accent pe situaţia refugiaţilor ucraineni, informează Ministerul Afacerilor Externe.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, a fost evidenţiat faptul că Biserica poate juca un rol pozitiv în eforturile de identificare a unor soluţii pentru conflictul din Ucraina.
Totodată, dialogul a abordat şi situaţia din Republica Moldova, din perspectiva dificultăţilor politice şi economice cu care se confruntă, ca stat aflat în imediata apropiere a războiului din Ucraina.
Secretarul de stat MAE s-a referit la cei peste un milion de cetăţeni români care trăiesc în prezent în Regatul Unit şi a mulţumit Arhiepiscopului pentru sprijinul acordat acestora prin facilitarea desfăşurării de slujbe religioase în lăcaşurile de cult ale Bisericii Anglicane, ca element important în păstrarea identităţii.
Partea britanică a exprimat aprecieri la adresa românilor din Marea Britanie, evidenţiind că aceştia sunt bine integraţi în societate şi au o contribuţie relevantă la economia britanică, arată comunicatul citat.