Preşedintele PNL Neamţ, George Lazăr, a anunţat, joi, că în localitatea Timişeşti va fi implementat un proiect inovator, intitulat ‘La Plăieşi’, care va pune judeţul pe harta turismului cultural european.
Proiectul va deschide uşile lumii medievale moldoveneşti, printr-un parc tematic de cercetare şi aventură, care va simula, cu autenticitate, viaţa medievală, cu toate aspectele sale caracteristice.
‘Am început deja demersurile legale şi administrative pentru a obţine terenurile necesare, dar şi pentru a identifica surse de finanţare pentru acest proiect de anvergură. Împreună cu domnul primar Vasile Mărculeţ şi cu domnul profesor universitar Constantin Dram, am avut o întâlnire la Guvernul României, cu şeful cancelariei prim-ministrului, domnul Mircea Abrudean, căruia îi mulţumim pentru interesul şi deschiderea pe care le-a arătat faţă de această iniţiativă. Ulterior, am purtat o discuţie asupra acestui proiect cu ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, domnul Daniel Cadariu, precum şi cu reprezentanţii ministerului’, a declarat, joi, într-un comunicat de presă, remis AGERPRES, preşedintele PNL Neamţ, secretarul de stat George Lazăr.
‘Consider acest proiect o oportunitate pe care judeţul nostru nu trebuie să o rateze. Îmi doresc, pentru întreg arealul judeţului Neamţ, ca acest loc ‘rupt din timp’, care va remodela turismul românesc, să fie construit aici, la noi, în Neamţ, pentru a pune în valoare tot ce această zonă are de oferit’, a spus primarul comunei Timişeşti, Vasile Mărculeţ.
Plasat pe un platou înconjurat de păduri, în preajma hergheliei de cai de la curtea domnească de la Timişeşti, aproape de apa Ozanei, având în faţă apa Moldovei, în spate Cetatea Neamţului şi undeva peste dealuri locul de adâncă rezonanţă a bătăliei de la Războieni – Valea Albă, viitorul parc tematic de la Timişeşti este destinat să reproducă o realitate pierdută în timp şi să trezească curiozităţi istorice, combinate cu spiritul de aventură.
Întreg ansamblul este izolat şi scos din incidenţa timpului contemporan, propunând trecerea totală din secolul 21 către anul 1400.
Prima componentă majoră propune un mod complex de abordare a turismului cultural, edificând un întreg sat medieval, cu locuinţe tip bordei, casă moldovenească tradiţională şi case lacustre, cu trimiteri şi spre case din zone istorice româneşti, cu bisericuţa de altădată, cu toate meşteşugurile de atunci. Turiştii vor putea locui aici câteva zile, trăind efectiv după rigorile vieţii de altă dată.
A două axă se va desfăşura în prelungirea satului medieval şi va fi un uriaş parc tematic medieval destinat publicului larg, care va putea participa la jocuri tematice, elemente de ocultism, scene de vânătoare, lupte, război, oferite prin programe ingenioase cu figuraţie sau asistenţă tehnologică, să meargă la hanuri şi să participe la evenimente specifice perioadei medievale.
Aici se va desfăşura, anual, Festivalul Est European al Sânzâienelor, care va recrea fascinaţia de altă dată pentru iele, naiade, rusalce, vrăjitoare, ştime, superstiţii şi tot ce ţine de o cultură aproape uitată.
A treia axă vizează cercetarea ştiinţifică, în acest sens colaborând mari universităţi ale lumii, care vor găsi aici un campus inedit destinat masteranzilor şi doctoranzilor interesaţi de medievistică şi vor putea descoperi şi înţelege corect ce reprezintă estul european.