Bugetul judeţului Maramureş pe anul 2023 a fost stabilit la venituri în sumă de 582.141,92 mii lei şi la cheltuieli în sumă de 658.018,42 mii lei, cu un deficit de 75.876,50 mii lei, a informat, joi, serviciul de comunicare al Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş.
‘O bună parte din bugetul pe acest an a fost orientat spre funcţionarea şi dotarea celor două spitale aflate în subordinea instituţiei. Aici, avem contracte în derulare privind modernizarea spitalelor, plus, alte cheltuieli interne’ a declarat, joi, pentru AGERPRES, preşedintele CJ, Ionel Bogdan.
Conform acestuia, Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din municipiul Baia Mare i-a fost alocată suma de 9.000.000 lei, iar pentru Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare o suma totală de 1.340.000,65 lei.
Potrivit proiectului de hotărâre aprobat de consilierii judeţeni, sumele de bani alocate celor două spitale vor fi îndreptate spre extinderea şi modernizarea ambulatoriilor integrate, iar contractele de finanţare au fost semnate.