Acasă55Cătălin Drulă: PSD a absorbit PNL; Marcel Ciolacu îl tratează pe Nicolae...

Cătălin Drulă: PSD a absorbit PNL; Marcel Ciolacu îl tratează pe Nicolae Ciucă asemenea unui subaltern

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat joi că ‘PSD a absorbit PNL’, iar Marcel Ciolacu îl tratează pe Nicolae Ciucă ‘asemenea unui subaltern’.

‘L-am văzut pe Marcel Ciolacu anunţând că a absorbit PNL. Explica la televizor ce se întâmplă în PNL, care sunt planurile de carieră şi de viitor ale lui Nicolae Ciucă, ce se întâmplă cu ministerele. Lucrurile devin din ce în ce mai clare: nu mai există două partide, PSD şi PNL, ci există un fost partid, numit PNL, şi PSD, care l-a înghiţit. Felul în care Marcel Ciolacu anunţa viitorul politic al lui Nicolae Ciucă îl poziţiona pe acesta din urmă ca un subaltern, iar PNL, ca o anexă. De mai multă vreme e clar că domnul Ciolacu a devenit preşedinte peste ambele partide’, a declarat Drulă, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în actualul context este cu atât mai mult responsabilitatea USR să continue construcţia începută cu PNRR, ‘cel mai bun proiect de ţară pe care l-a avut România după Revoluţie, proiect de reforme şi investiţii în interesul României’.

‘Acest proiect este însă, în prezent, în pericol. Riscăm să pierdem la tranşa a doua 1,4 miliarde de euro pentru că PSD şi PNL au blocat o transpunere corectă a legii avertizorului de integritate, riscăm să pierdem tranşa a treia pentru că nu vor să elimine pensiile speciale. Nu vor să elimine pensiile speciale pentru că ei, de fapt, ne propun o republică a specialilor. Domnul Ciolacu se visează preşedintele republicii specialilor, asta e construcţia pe care o face pentru 2024. Nu-l vom lăsa, iar pentru 2024 construim acea alternativă în care românii să-şi pună speranţa’, a mai precizat preşedintele USR.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks