Europarlamentarul REPER Dacian Cioloş i-a solicitat, vineri, preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, să îl retragă de urgenţă din funcţie pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, ‘pentru modul dezastruos în care a negociat compensaţiile de la Comisia Europeană’.
‘Fermierii români sunt nedreptăţiţi din cauza incapacităţii de negociere la vârful Ministerului Agriculturii şi a incompetenţei administraţiei’, a transmis Cioloş într-o declaraţie de presă.
Potrivit fostului comisar european, producătorii de cereale din România, cel mai puternic afectaţi de importurile din Ucraina, vor primi cele mai mici despăgubiri din rezerva de criză a UE. România va primi o sumă totală de 10 milioane de euro, comparativ cu Polonia, care va primi 30 de milioane de euro, şi Bulgaria, care va primi 16 milioane de euro, spune el.
‘Îi cer preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, să îl retragă de urgenţă din funcţie pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, pentru modul dezastruos în care a negociat compensaţiile de la Comisia Europeană. Răspunderea pentru negocieri îi aparţine integral ministrului Daea şi, cum responsabilitatea politică este a partidului care l-a desemnat ministru, Marcel Ciolacu se face vinovat în mod direct de comportamentul ministrului său şi trebuie să răspundă pentru fiecare minut pe care acesta îl petrece la conducerea Ministerului Agriculturii’, a argumentat Dacian Cioloş.
În opinia eurodeputatului, ‘modul iresponsabil în care ministrul Daea a tratat aceste negocieri, solicitările bombastice şi incapacitatea de a produce date care să faciliteze estimarea impactului real asupra agricultorilor români, faptul că România nu respectă regulamentul de raportare a stocurilor introdus de Comisia Europeană la începutul războiului din Ucraina au decredibilizat poziţia de negociere a României şi au dus la acest rezultat nedrept pentru producătorii de grâne români’.
‘Asta, în contextul în care românii se confruntă cu cele mai mari creşteri de preţuri la alimente din Uniunea Europeană. Ani de zile, PSD s-a plâns ipocrit de politicile de la Bruxelles, construind o falsă impresie cum că suntem opresaţi de Uniunea Europeană. A alimentat iresponsabil propaganda antieuropeană şi PSD este principalul vinovat pentru existenţa AUR. Adevărul despre PSD este clar acum, cu ajutorul ministrului Daea. PSD nu a ştiut să negocieze, a abordat această problemă provincial şi amatoricesc. Toată tirada naţionalistă şi antieuropeană a PSD, pe care Marcel Ciolacu o girează, este rezultatul neputinţei acestui partid de a face faţă în mod profesionist şi onest realităţilor momentului. În calitate de europarlamentar, fost comisar european şi ministru al Agriculturii, îi voi cere comisarului pentru Agricultură şi dezvoltare rurală, Janusz Wojciechowski, să reevalueze impactul crizei cerealelor asupra agricultorilor români şi să crească despăgubirile cuvenite României’, declară Dacian Cioloş.