osturile de întreţinere şi anumite operaţiuni de transport pasageri sau cargo de pe Aeroportul Internaţional Maramureş (AIM) ar putea fi reduse prin construcţia unui parc fotovoltaic pe terenul din vecinătatea aerogării, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, consilierul judeţean Sorin Ilieş (USR).
Conform acestuia, a fost depus deja un amendament care are ca scop reducerea cheltuielilor pe AIM.
‘ În cadrul comisiilor reunite ale Consiliului Judeţean a fost aprobat amendamentul pe care l-am propus la bugetul general al judeţului pe 2023, de finanţare a unui proiect de producţie a energiei din resurse regenerabile pentru AIM. Aeroportul poate deveni independent energetic şi poate chiar produce curent pentru comercializare prin construcţia unui parc fotovoltaic şi acoperirea clădirilor şi a parcării cu panouri, aşa cum se practică şi la alte aeroporturi din lume. Reducerea considerabilă a facturilor ar diminua subvenţia anuală pe care aeroportul o primeşte de la bugetul Consiliului Judeţean, iar economiile vor putea fi utilizate pentru finanţarea altor proiecte necesare dezvoltării judeţului’, a declarat Sorin Ilieş.
Conform unor estimări tehnice, pe AIM s-ar putea monta panouri fotovoltaice care să producă anual între 4-5 MW.
‘La aeroportul din Tăuţii Măgherăuş (AIM) se poate instala, din fonduri europene, 4-5 MW de panouri fotovoltaice pentru consum propriu şi pentru comercializare. Instalarea panourilor solare pe spaţiul destinat parcării aeroportului are avantajul că nu scoate suprafaţa acoperită din circuitul agricol sau de dezvoltare, aceasta este oricum folosită ca parcare. Mai mult, aici pot fi amenajate staţii de încărcare pentru vehicule electrice. Acest aspect ar duce automat la salvarea biodiversităţii şi ar diminua costurile necesare pentru deszăpezirea perimetrului’ a mai spus Sorin Ilieş.
Acesta a dat ca exemplu Aeroportul Chattanooga din Tennessee, SUA, care este independent energetic din 2019, având instalaţi 2,75 MW de panouri fotovoltaice şi Aeroportul Internaţional din Viena, care va avea o capacitate instalată de 25 MW.