Familia Regală a României deplânge moartea marii soprane Virgilia Zeani şi afirmă că artista, ‘o legendă a scenei lirice mondiale’, a fost unul dintre numele de referinţă ale muzicii de operă din secolul al XX-lea.
‘Familia Regală a aflat cu mare tristeţe vestea trecerii la Domnul a marii soprane Virginia Zeani. O legendă a scenei lirice mondiale, românca Virginia Zeani a fost unul dintre numele de referinţă ale muzicii de operă din secolul al XX-lea. Ea a fost dăruită de Dumnezeu cu un talent nepereche, a posedat cu desăvârşire profesia ei şi a fost un model de spirit civic, patriotism şi credinţă’, a transmis Familia Regală, într-o postare pe Facebook.
Regele Mihai a distins-o cu Decoraţia Regală Nihil Sine Deo, la Palatul Elisabeta, reaminteşte Casa Regală.
‘La începutul anilor 2000, Regina Ana a întâlnit-o pe Virginia Zeani în Statele Unite, în cadrul unui turneu de colectare de fonduri pentru Fundaţia Regală Margareta a României. Ulterior, când marea soprană a revenit în România, în anul 2011, Regele Mihai a învestit-o cu Decoraţia Regală Nihil Sine Deo, la Palatul Elisabeta. Cu acea ocazie, Virginia Zeani a prezentat Regelui Mihai paşaportul regal românesc cu care a plecat din ţară şi pe care l-a păstrat întreaga sa viaţă. Virginia Zeani a fost distinsă, în absenţă, la Castelul Regal Peleş, în anul 2016, cu Ordinul Coroana României în grad de Comandor. În anii din urmă, ea a fost alături de Ţară şi Coroană doar cu gândul şi cu sufletul, de departe. Intrată în legendă încă din timpul vieţii, Virginia Zeani rămâne, de aici încolo, un pisc de neatins al artei româneşti din toate timpurile. Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei transmite condoleanţe şi profunda sa compasiune familiei îndoliate!’, a mai transmis Casa Regală.
Episcopia Greco Catolică de Oradea a anunţat marţi decesul marii artiste.
‘De acum Virginia Zeani va cânta în ceruri! De-a lungul întregii sale cariere, soprana Virginia Zeani a fost călduros omagiată pentru calităţile sale excepţionale de dinamism teatral, vitalitate şi sensibilitate. Vocea sa a demonstrat o mare flexibilitate, emisă cu o remarcabilă competenţă tehnică, extinsă de la notele calde până la cele înalte acute. Zeani cânta cu o impecabilă frazare, cu o mare intensitate şi convingere dramatică izbitoare. (…) Dumnezeu să o aşeze în rândul drepţilor!’, a transmis sursa citată.
Soprana Angela Gheorghiu a transmis că ‘lumea a pierdut una dintre cele mai glorioase artiste’.
‘Lumea a pierdut una dintre cele mai glorioase artiste de astăzi, un suflet frumos, o femeie divină şi una dintre cele mai apropiate prietene ale mele, Virginia Zeani, ‘Mami Virginia’ a mea, aşa cum o spuneam mereu. Virginia Zeani a fost una dintre cele mai celebre soprane ale generaţiei sale, o adevărată legendă, născută în România. Un model de umanitate, onestitate şi demnitate, cu umor şi candoare ca nimeni altul, un exemplu pentru generaţiile viitoare. Sincere condoleanţe fiului ei Alessandro Rossi-Lemeni şi familiei sale! Odihneşte-te în pace, Mami Virginia, te voi purta mereu în inima mea’, a scris marţi pe Facebook Angela Gheorghiu.
Moartea Virginiei Zeani a fost deplânsă şi de soprana Elena Moşuc.
‘Suflet nobil, artistă excepţională, o DIVĂ adevărată, autentică! Ne-a părăsit marea noastră Virginia Zeani!! Sunt foarte tristă! Dar şi foarte fericită că am avut ocazia să cunosc personal această legendă a liricii internaţionale! O iubesc!’, a transmis soprana.