Acasă55Ciucă: Asigurăm finalizarea şi operaţionalizarea a trei centre de mari arşi, la...

Ciucă: Asigurăm finalizarea şi operaţionalizarea a trei centre de mari arşi, la Timişoara, Târgu Mureş şi Bucureşti

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, că Guvernul va aproba o ordonanţă de urgenţă pentru operaţionalizarea a trei centre de mari arşi, la spitalele Grigore Alexandrescu din Bucureşti şi spitalele judeţene din Timişoara şi Târgu Mureş.

‘În ceea ce priveşte domeniul sănătate, astăzi aprobăm o ordonanţă de urgenţă prin care asigurăm finalizarea şi operaţionalizarea celor trei spitale de arşi. Este vorba de Spitalul ‘Grigore Alexandrescu’ din Bucureşti, spitalele judeţene din Timişoara şi Târgu Mureş. Practic, asigurăm finalizarea şi continuitatea acordului de împrumut cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare’, a precizat Ciucă, la începutul şedinţei de Guvern.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Alexandru Florin Rogobete a spus că pentru aceste obiective se vor aloca din împrumuturi 400 milioane euro, fiind necesară suplimentarea finanţării de la bugetul de stat.

‘Ministerul Sănătăţii implementează proiectul privind reforma sectorului sanitar pentru construcţia celor trei centre de mari arşi, de arşi grav în România, unul la Timişoara, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, unul la Târgu Mureş şi unul la ‘Grigore Alexandrescu’ pentru pacienţii pediatrici. Cele două împrumuturi cumulează 400 de milioane de euro, însă este necesară asigurarea unor sume suplimentare din bugetul de stat al Guvernului după anul 2025 pentru finalizarea acestor obiective de investiţii. Sigur, diferenţele dintre împrumutul estimat iniţial şi sumele actuale sunt datorate inflaţiei şi creşterii lor de preţuri pentru materialele de construcţii’, a precizat acesta.

Reprezentatul Ministerului Sănătăţii a menţionat că, în total, după finalizarea acestor obiective de investiţii, România va avea 31 de paturi pentru pacienţii arşi grav, 20 de paturi pentru pacienţii intermediari şi 58 de săli de operaţie dedicate pacienţilor cu aceste patologii.

‘Dintre cele trei proiecte, Timişoara este cel mai avansat. Construcţia începe în luna iunie, contractul este finalizat şi va fi semnat în săptămânile următoare. Pentru Târgu Mureş, semnarea este estimată pentru luna iunie, probabil construcţia va începe undeva în august – septembrie, identic pentru ‘Grigore Alexandrescu’. Finalizarea va fi 2025, semestrul 1, la final, sunt estimate toate trei’, a adăugat el.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks