Acasă55Cluj: Ministrul Florin Spătaru afirmă că vor fi dezvoltate schemele de ajutor...

Cluj: Ministrul Florin Spătaru afirmă că vor fi dezvoltate schemele de ajutor de stat pentru sectoarele industriale

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că în viitorul program de guvernare susţinut de PSD firmele din industria materialelor de construcţii vor beneficia de un ajutor de un miliard de lei, iar cele din industria chimică, de un ajutor de 300 de milioane de euro.

‘Suntem aici, o echipă mai largă de la Ministerul Economiei, pentru că vrem să vedem cum se reflectă măsurile pe care le-am luat la minister, schemele de ajutor de stat, în economia reală. Am avut discuţii cu companii din domeniul automotive sau din domeniul industrial. Ne-au fost supuse atenţiei câteva aspecte care ţin de necesitatea de dezvoltare a acestor companii pe mai departe. Am tras câteva concluzii. Una dintre concluzii este că schema de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare, 959, are un impact pozitiv, major, în dezvoltarea economică. Şi tocmai de aceea vrem să continuăm să extindem această schemă de ajutor de stat; am discutat de a doua etapă, a doua rundă de apeluri, pe care o vom lansa în curând şi modalitatea în care vom putea să modificăm aceste ghiduri de aplicare, în aşa fel încât şi companiile din Cluj să poată să aplice sau să poată să câştige câteva proiecte’, a spus Florin Spătaru.

El a adăugat că aceste scheme de ajutor trebuie să continue, iar în următorul program de guvernare susţinut de PSD sunt prevăzute o schemă de ajutor de stat în valoare de un miliard de lei pentru dezvoltarea de noi capacităţi de producţie pentru industria materialelor de construcţii, dar şi o schemă de 300 de milioane de euro de la buget şi din fonduri europene pentru industria chimică.

‘Cred că este un lucru foarte clar faptul că aceste scheme de ajutor de stat şi aceste politici pe care le avem trebuie continuate. Tocmai de aceea am discutat cu companiile pe care le-am vizitat despre următoarele scheme de ajutor de stat, despre viitoarele măsuri pe care Ministerul Economiei vrea să le dezvolte, vrea să le implementeze şi aici mă refer la o schemă de ajutor de stat pentru industria materialelor de construcţie. Discutam de modalitatea în care am putea să avem aceste materiale de construcţii realizate cât mai mult în România şi să reducem deficitul de balanţă comercială. Discutam şi despre industria chimică, pentru că industria chimică, în acest moment, generează un deficit de balanţă comercială major. Şi o parte dintre produsele care sunt folosite atât pentru materialele de construcţie, cât şi pentru industria cosmetică ar putea fi realizate în România. Discutam despre cum putem să-i ajutăm, ca să preluăm o unitate de procesare şi să avem petrochimie în România, să reluăm această tradiţie. Tocmai de aceea, avem în programul de guvernare următor o schemă de ajutor de stat pentru industria chimică. Dacă la materialele de construcţie vorbim de o propunere de un miliard de lei schemă de ajutor de stat pentru dezvoltarea de noi capacităţi, pentru industria chimică vorbim de o propunere pe care o avem de a lua atât din fonduri europene, dar şi din bugetul de stat 300 de milioane de euro pentru producătorii de produse chimice din industrie’, a menţionat ministrul Economiei.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook referitoare la vizita întreprinsă la marii investitori din judeţul Cluj, ministrul Spătaru a evidenţiat că aceste scheme de ajutor de stat pentru industrie vor ajuta la reducerea deficitului balanţei comerciale.

‘Vom continua să dezvoltăm schemele de ajutor de stat sectoriale pentru a ne adresa sectoarelor industriale esenţiale pentru: reducerea deficitului balanţei comerciale; consolidarea lanţurilor valorice; susţinerea producţiei industriale; încurajarea competitivităţii; valorificarea deşeurilor; susţinerea forţei de muncă. Toate proiectele care aduc plus valoare în economia românească şi au un efect multiplicator vor primi finanţare de la Ministerul Economiei prin noile programe pe care le pregătim’, a mai afirmat ministrul Economiei.

Ministrul Florin Spătaru a vizitat, joi, mai multe companii cu capital românesc şi străin din judeţul Cluj. De asemenea, el avea programată o dezbatere cu mediul de afaceri local, cu scopul promovării schemelor de ajutor de stat implementate de Ministerul Economiei. AGERPRES / (A – autor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks