Acasă93Harghita: Peste 400 de copii, poliţişti pentru o zi, la activităţile dedicate...

Harghita: Peste 400 de copii, poliţişti pentru o zi, la activităţile dedicate Zilei Poliţiei Române

Peste 400 de copii, preşcolari sau elevi de liceu, atât de la şcolile cu predare în limba română cât şi de la cele cu predare în limba maghiară, au participat, vineri, la activităţile organizate de IPJ Harghita, cu ocazia Zilei Poliţiei Române, iar la final au primit legitimaţii de poliţişti pentru o zi.

          ‘Ziua Porţilor Deschise’, acţiune devenită tradiţională, s-a desfăşurat în curtea Iinspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita, din Miercurea-Ciuc, iar elevii, mai mari sau mai mici, s-au familiarizat cu activitatea poliţiştilor, şi-au reamintit regulile de circulaţie, iar unora dintre ei chiar li s-au luat amprente, în cadrul unor jocuri organizate de specialiştii în prevenirea criminalităţii.

De asemenea, alături de  copii au fost prezenţi şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, cu armamentul şi tehnica din dotare, cei mici fiind foarte atraşi de armele pe care nu le-au vazut decât la televizor.

 Dacă unora dintre copii le-au plăcut foarte mult maşinile de poliţie, cu sirenele lor ‘foarte zgomotoase’, alţii au spus că au fost atraşi de armele poliţiştilor sau de autospecialele cu care sunt transportaţi infractorii, unii afirmând că şi-ar dori să devină poliţişti, pentru că ‘meseria este foarte interesantă’.

La final, au primit dulciuri dar şi legitimaţii de poliţişti pentru o zi, de care au fost foarte încântaţi.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, inspector principal Robert Costan, a precizat că cei mici au intrat, vineri, în echipa poliţiştilor, iar acţiunile derulate au avut rolul de a-i familiariza pe copii cu această meserie, dar şi de a-i face să înţeleaga că Poliţia este locul unde pot cere ajutor, atunci când au nevoie.

          ‘De Ziua Poliţiei Române, copiii vor intra în echipa noastră, a poliţiştilor, astfel că fiecare dintre copii va primi o legitimaţie de ,’Poliţişt pentru o zi’. (…) Prin activitatea pe care am pregatit-o astăzi (vineri-n.red) încercăm să le explicam copiilor care este scopul instituţiei Poliţiei, pentru ca, astfel, să poată să înţeleagă mai uşor care sunt motivele pentru care noi acţionăm după anumite reguli şi într-un mod specific. De asemenea, ne dorim ca aceştia să realizeze faptul că poliţiştii sunt prietenii lor, iar Poliţia este locul unde trebuie să caute ajutor, în caz de nevoie’, a precizat inspectorul principal Robert Costan.

          Şi cadrele didactice care i-au însoţit pe elevi au punctat faptul că astfel de manifestări sunt binevenite, cei mici putând astfel să înţeleagă că Poliţia veghează asupra siguranţei cetăţenilor, iar munca poliţiştilor trebuie preţuită.

          ‘E ceva deosebit, e un eveniment care se întâmplă cel puţin o dată pe an şi mai ales că au părinţi care lucrează şi aici (unii copii-n.red), e o dublă bucurie pentru ei. (…) Dintr-o astfel de acţiune copiii trebuie să înţeleagă că Poliţia e alături de noi, că Poliţia veghează asupra siguranţei noastre şi trebuie să-i respectăm şi să le preţuim munca’, a declarat învăţătoarea Eugenia Zăgan, de la Şcoala Gimnazială Liviu Rebreanu. AGERPRES / (AS, A – autor: Gina Stefan, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks