AcasăPoliticaPreşedinte Europol, despre cazul de la Alba: Nu putem vorbi despre un...

Preşedinte Europol, despre cazul de la Alba: Nu putem vorbi despre un nou caz Caracal pentru că în cazul de faţă nu am avut niciun dosar penal, nicio plângere privind lipsirea de libertate

Preşedintele Sindicatului Europol, Cosmin Andreica, susţine că în cazul de la Alba, în urma căruia un bărbat şi-a ucis copilul în vârstă de un an şi apoi s-a sinucis, nu putem vorbi de o situaţie asemănătoare cu cea de la Caracal în ceea ce priveşte intervenţia poliţiei, precizând că în acest caz nu a existat un dosar penal şi nici o plângere legată de potenţiala lipsire de libertate a unei persoane.

Cosmin Andreica a declarat, marţi, la Prima News, că poliţiştii pot pătrunde pe o proprietate privată atunci când există indicii că viaţa unei persoane este pusă în pericol.
“Vorbim despre o modificare care a survenit în 2019 şi care dă posibilitatea poliţiştilor să pătrundă pe proprietate privată fără consimţământul proprietarului doar în situaţia în care au indicii că viaţa unei persoane este pusă în pericol. În momentul în care a fost sesizată Poliţia în jurul orei 1 noaptea nici mama nu a putut indica concret vreun element care să o îngrijoreze cu privire la integritatea sau sănătatea copilului că ar fi pusă în pericol”, a precizat Cosmin Andreica.
El a menţionat că nu au fost sesizări în trecut cu privire la un potenţial agresiv al bărbatului sau legate de faptul că ar avea probleme psihice.
“Bărbatul a avut nişte discuţii contradictorii în ceea ce priveşte creşterea copilului şi a faptului că era un element de gelozie că ea şi-a refăcut viaţa cu un alt bărbat care a intrat în viaţa copilului. Am văzut câteva dintre mesajele acestea. Şi faptul că bărbatul nu îi mai răspunde la telefon, în condiţiile în care partenerul de viaţă, adică tatăl copilului, avea încredinţat copilul conform înţelegerii pe care cei doi o aveau. Adică nu era pentru prima dată când avea copilul în grijă. În trecut nu au mai existat niciun fel de sesizări cu privire la un potenţial agresiv al bărbatului, cu privire la probleme psihice sau la situaţii în care şi-ar fi pus în pericol copilul. Era vorba despre o situaţie ca multe altele în care copilul făcea obiectul unor discuţii contradictorii ca urmare a separării celor doi părinţii”, a explicat preşedintele Sindicatului Europol.

El a menţionat că în urma discuţiilor purtate cu vecinii poliţiştii nu au putut stabili dacă bărbatul mai locuieşte sau nu la acea adresă.
“Problema care se pune în condiţiile actuale se referă la limitările legislative pe care poliţiştii le au, respectiv la obligativitatea acestora de a avea indicii clare cu privire la starea de pericol în care se poate afla o persoană pentru a putea pătrunde pe o proprietate privată. Acel apartament nu era proprietatea bărbatului, nu se ştia cu exactitate dacă bărbatul mai locuieşte acolo sau nu, poliţiştii după primirea apelului au efectuat demersuri pentru a identifica toate potenţialele imobile în care s-ar putea afla bărbatul şi au luat în considerare şi acest imobil unde la o dată precedentă, în urmă cu un an mama copilului împreună cu acest bărbat au locuit în acea zonă, însă din discuţiile preliminare purtate la 1 noaptea cu vecini din acel bloc nu au putut stabili dacă într-adevăr bărbatul mai locuieşte la acea adresă sau nu”, a explicat Cosmin Andreica.
El a mai afirmat că nu se poate vorbi de un nou caz Caracal.
“Nu putem vorbi despre un nou caz Caracal sub nicio formă pentru că în cazul de faţă nu am avut niciun dosar penal, nicio plângere cu privire la potenţiala lipsire de libertate a unei persoane. Bărbatul respectiv avea tot dreptul să aibă copilul în îngrijire la acel moment, nu era vorba despre o nerespectare a programului de vizită sau o lipsire de libertate. Bărbatul putea să nu răspundă la telefon pentru că nu avea nicio obligaţie legală.  Poliţiştii dacă nu empatizau puteau să solicite concret o dovadă sau un indiciu din care să rezulte că acel copil se află în pericol, iar schimbul de mesaje nu indică sub nicio formă, ba dimpotrivă putem trage concluzia că a existat o preocupare a tatălui pentru modul în care va fi îngrijit copilul”, a explicat Cosmin Andreica.

Articolul Preşedinte Europol, despre cazul de la Alba: Nu putem vorbi despre un nou caz Caracal pentru că în cazul de faţă nu am avut niciun dosar penal, nicio plângere privind lipsirea de libertate apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks