Acasă55Lege promulgată: Se instituie Programul 'Săptămâna conştientizării depresiei post-partum'

Lege promulgată: Se instituie Programul ‘Săptămâna conştientizării depresiei post-partum’

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede instituirea Programului ‘Săptămâna conştientizării depresiei postpartum’, care va fi marcată în fiecare an cu o săptămână înainte de data de 1 octombrie – Ziua Europeană de combatere a depresiei.

Actul normativ modifică şi completează în acest sens Legea nr. 487/2002 privind sănătatea mintală şi a protecţia persoanelor cu tulburări psihice.

‘Se instituie Programul ‘Săptămâna conştientizării depresiei post-partum’, perioadă ce va fi marcată în fiecare an, cu o săptămână înainte de data de 1 octombrie – Ziua Europeană de combatere a depresiei’, prevede actul normativ.

Prevenirea îmbolnăvirilor psihice se va realiza prin programe ştiinţifice, medicale, educaţionale şi sociale, destinate şi mamelor aflate în perioada post-partum, mai stabileşte actul normativ.

În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Sănătăţii completează în mod corespunzător Normele de aplicare a Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr.487/2002, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr.488/2016.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks