Guvernul a instituit în şedinţa de miercuri, printr-o ordonanţă de urgenţă, un mecanism de finanţare în domeniul specializării inteligente, domeniu de viitor, care permite dezvoltarea integrată în parcuri de specializare inteligentă a unor proiecte de cercetare şi inovare pe termen mediu şi lung.
Astfel, a fost aprobat proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 112/2022 privind instituirea unor măsuri pentru stimularea investiţiilor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile în domeniul eficienţei energetice, resurselor regenerabile de energie pentru întreprinderi mari şi întreprinderi mici şi mijlocii, energiei verzi din surse regenerabile destinate autorităţilor publice locale, precum şi unele măsuri în domeniul specializării inteligente, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Potrivit unui comunicat al Executivului, proiectele de investiţii pentru înfiinţarea şi organizarea parcurilor de specializare inteligentă precum şi proiectele propriu-zise de cercetare au nevoie de un cadru de reglementare adaptat permanent nevoilor şi provocărilor identificate în ciclul de viaţă, aflate într-o permanentă dinamică.
‘În acest context, actul normativ instituie un mecanism de finanţare, care presupune încheierea contractelor de finanţare, pe de o parte între fondatorii parcului şi autorităţile de management ale programelor regionale şi de tranziţie justă, pentru proiectele care vizează activităţile realizate de către fondator, iar pe de altă parte între autorităţile de management ale programelor regionale şi de tranziţie justă şi rezidenţii parcurilor, pentru proiectele care vizează activităţile desfăşurate în parcul de specializare inteligentă de rezidenţi’, se arată în comunicat.