AcasăPoliticaSindicatele din educație amenință cu noi proteste în aprilie și cu grevă...

Sindicatele din educație amenință cu noi proteste în aprilie și cu grevă generală în luna mai dacă nu li se rezolvă revendicările

Nemulțumiți de negocierile purtate la guvern, sindicaliştii din Educaţiei nu exclud să pună lacătul pe şcoli şi grădiniţe, dacă Executivul nu le rezolvă revendicările. Pe lângă seria de proteste anunțate în stradă și pentru luna aprilie, reprezentanții cadrelor didactice iau în calcul o posibilă grevă generală, în luna mai, a declarat la INFO PLUS, Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.

Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”: „În momentul de faţă avem formularul pentru obţinerea aprobării acordului colegilor noştri pentru declanşarea grevei generale. El va fi înaintat în teritoriu, în regim de maximă urgenţă, astfel încât să putem fi pregătiţi ca la sfârşitul lunii mai, dacă guvernanţii nu vor înţelege absolut nimic, dacă partidele politice care se află la putere nu înţeleg absolut nimic, acţiunea să se declanşeze ca atare. […] Liderii de sindicat nu au agreat la discuţia purtată astăzi cu primul ministru şi cu preşedintele Partidului Social Democrat, domnul Ciolacu, scoaterea din proiectul legii învăţământului preuniversitar a acelei referiri la salarizare, adică respectiv salariul debutantului, salariul de referinţă ]n învăţământ să fie echivalentul salariului mediu brut pe economie. În continuare insistăm ca în proiectul legii învăţământului preuniversitar motivarea resursei umane să fie prioritară.”

Sute de cadre didactice şi auxiliare au protestat miercuri în Bucureşti şi în alte oraşe ale ţării, în timp ce Guvernul aproba legile Educaţiei. Una dintre cele mai aşteptate modificări – creşterea salariilor profesorilor debutanţi – va fi scoasă din legea Educaţiei preuniversitare şi mutată în legea salarizării, a anunţat ministrul Ligia Deca.

Proiectele de legi ale Educaţiei au fost aprobate în şedinţa de Guvern de miercuri şi vor fi transmise pentru dezbatere şi adoptare în Parlament, în procedură de urgenţă, a anunţat ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

Articolul Sindicatele din educație amenință cu noi proteste în aprilie și cu grevă generală în luna mai dacă nu li se rezolvă revendicările apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks