Prefectul Dumitru Ţiplea solicită aleşilor din Bihor întocmirea rapoartelor de activitate anuale, a informat joi, într-un comunicat, Cancelaria Prefectului.
‘Instituţia Prefectului – Judeţul Bihor a emis, conform dispoziţiilor prefectului Dumitru Tiplea, o circulară privind obligativitatea, pentru aleşii locali, de a întocmi şi prezenta public rapoartele de activitate anuale. Documentul a fost trimis în atenţia consilierilor judeţeni, conducerii Consiliului Judeţean Bihor, consilierilor locali, precum şi primarilor din judeţul Bihor,’ se arată în comunicat.
Documentul informează că aleşii locali, în conformitate cu prevederile Codului administrativ aprobat prin OUG nr. 57/2019, au obligaţia de a întocmi şi prezenta rapoarte de activitate anuale, care sunt aduse în atenţia publicului prin grija secretarului general al unităţii administrativ-teritoriale.
Totodată, în circulară se precizează o serie din prevederi ale articolului 241 din Codul administrativ, potrivit căruia neprezentarea de către aleşii locali a rapoartelor prevăzute de lege, din culpa lor, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei, precum şi faptul că prefectul, în calitatea sa de autoritate publică, reprezentant al Guvernului pe plan local, are în atribuţii constatarea contravenţiilor, instituirea măsurilor de remediere, urmărirea îndeplinirii măsurilor de remediere şi aplicarea amenzilor.
Prefectul mai solicită aleşilor să finalizeze întocmirea şi publicarea rapoartelor de activitate până cel mai târziu în data de 30 aprilie 2023.
‘Este inadmisibil că o parte din aleşii locali omit deliberat să dea socoteală celor care i-au votat. Este prima obligaţie a celor care sunt în slujba cetăţeanului şi le reamintesc tuturor că urmează un an electoral,’ a declarat Dumitru Ţiplea, citat în comunicatul de presă.