Municipiul Bârlad renunţă la cablurile aeriene agăţate pe stâlpi sau arbori, au anunţat, joi, reprezentanţii Primăriei.
Potrivit conducerii instituţiei, prima stradă de pe care vor dispărea definitiv astfel de fire este Bulevardul Primăverii, proiectul de îngropare a cablurilor urmând să fie extins pe mai multe artere.
‘Se încheie o eră a dezinteresului pentru imagistica urbană şi a inesteticii. Îngroparea firelor electrice, de telefonie sau TV, care nu doar că dădeau o notă de dezordine, dar sugrumau şi arborii, este încă un pas către alinierea cu localităţile civilizate, cu o estetică urbană corectă’, a declarat primarul municipiului Vaslui, Dumitru Boroş.
Îngroparea cablurilor se va face pe zeci de străzi din municipiu, în special pe arterele principale, cele mai intens strangulate de fire aeriene.