onsilierul de stat Laszlo Borbely, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului, a reprezentat România la Forumul pe Dezvoltare Durabilă din Regiunea UNECE (Comisia Economică a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Europa), care a avut loc în zilele de 29 şi 30 martie, la Palatul Naţiunilor din Geneva.
Potrivit unui comunicat, Laszlo Borbely a susţinut intervenţia de ţară în cadrul sesiunii plenare de înalt nivel şi a punctat faptul că România rămâne un partener de nădejde deschis parteneriatului pentru implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.
‘România, ca hub regional privind dezvoltarea durabilă, este unul dintre statele care de fiecare dată la conferinţe internaţionale are contribuţii semnificative datorită eforturilor pe care le-am depus în ultimii ani pentru implementarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă. Avem un cadru instituţional robust şi funcţional şi am dezvoltat instrumente importante. Trebuie să ne uităm mai atent la evoluţia indicatorilor, întrucât, la jumătatea perioadei de implementare a celor 17 obiective pentru dezvoltare durabilă, provocările sunt imense şi cei mai mulţi ne-am fi dorit să fim mult mai avansaţi. Din acest motiv, trebuie să schimbăm abordarea, în sensul accelerării progresului pe baza principiilor dezvoltării durabile. România rămâne un partener de nădejde deschis parteneriatului pentru implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă’, a declarat Laszlo Borbely, citat în comunicatul de presă.
Sursa menţionată a subliniat că România a fost unul dintre cele două state care au prezentat, în cadrul panelului multi-stakeholder, iniţiative cu impact ridicat de a impulsiona implementarea Obiectivelor pentru Dezvoltare Durabilă.
‘O parte dintre aceste activităţi coordonate de către Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă sunt finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă: formarea a 2.000 de experţi în dezvoltare durabilă în instituţii publice centrale şi locale; înfiinţarea unui ghişeu unic care să reunească date statistice din domeniul dezvoltării durabile, politici publice şi iniţiative din mediul de afaceri şi sectorul non-profit; înfiinţarea unui centru de excelenţă care să încurajeze investiţiile în cercetare pentru dezvoltare durabilă şi să ofere expertiză ştiinţifică pentru politicile publice sustenabile’, se mai arată în comunicat.
În cadrul aceluiaşi panel au fost prezentate, de către consilierul de stat Laszlo Borbely, în calitate de vicepreşedinte al Reţelei Europene de Dezvoltare Durabilă (ESDN), principalele concluzii ale Conferinţei anuale ESDN.
Totodată, în marja Forumului, au avut loc discuţii bilaterale cu Olga Algayerova, secretar executiv UNECE şi cu secretarul de stat Adrian Băluţel, din cancelaria de stat a Republicii Moldova, care şi-a exprimat interesul pentru proiecte comune de transfer de cunoştinţe şi expertiză din România în domeniul dezvoltării durabile.
‘În fiecare an, la sfârşitul lunii martie, UNECE publică raportul de progres privind stadiul implementării Obiectivelor pentru Dezvoltare Durabilă, moment ce vine în pregătirea Forumului Politic de Nivel Înalt pe Dezvoltare Durabilă de la New York. Este cu atât mai important pentru noi să fim activi, întrucât România este unul dintre statele care va prezenta Raportul Naţional Voluntar anul acesta’, se mai precizează în comunicat.