AcasăStiri generaleExpoziţie care marchează Ziua Internaţională a Romilor, la Senat

Expoziţie care marchează Ziua Internaţională a Romilor, la Senat

Articole vestimentare semnate de designerul Zita Moldovan, bijuterii hand-made, vase din cupru făcute de meşteşugari romi, articole de pielărie, panouri cu personalităţi de origine romă (Ion Barbu, Ion Voicu, Grigoraş Dinicu, Charlie Chaplin, Gheorghe Pantazi, Johnny Răducanu ş.a.) sunt reunite în expoziţia dedicată aniversării Zilei Internaţionale a Romilor, vernisată, luni, în foaierul Senatului.

‘Senatul României, timp de o săptămână, sărbătoreşte cultura, tradiţiile, istoria şi drepturile milioanelor de romi din România şi din întreaga lume, în contextul apropierii Zilei Internaţionale a Romilor. Astăzi, când spui România, spui şi multe personalităţi care provin din rândul romilor, fie că ne referim la literatură, muzică, istorie. Şi mă gândesc la Johnny Răducanu sau Ion Voicu, la toţi meşteşugarii romi. Eu vin din Argeş, unde s-au scris poveşti frumoase despre romii din zona noastră, despre contribuţiile lor la istoria culturală naţională. Şi nu sunt puţini deloc. Celebrul lăutar Ionică Dinu, cel care a cântat la inaugurarea Turnului Eiffel, fiul său Grigoraş Dinicu, Zavaidoc de la Piteşti cu cântecele sale sau Ion Matache de la Merişani, cu al cărui taraf a debutat Maria Tănase la radio’, a afirmat preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu.

Ea a amintit şi de boierul Dinicu Golescu, pe a cărui cheltuială au fost şcoliţi lăutarii argeşeni, dar şi de Ştefan Golescu, primul boier român care şi-a dezrobit romii.

‘Astăzi, cu ocazia deschiderii acestei expoziţii, un eveniment care marchează Ziua Internaţională a Romilor, doresc să îi mulţumesc Zitei Moldovan pentru colecţia de haine romani şi să o felicit pentru activitatea feministă şi antirasistă, pentru Giuvilpen (în limba romani înseamnă Feminism), prima companie de teatru independent feminist rom din România, şi toate emisiunile şi lucrurile frumoase realizate în timp. (…) Cu această ocazie, urez ‘La mulţi ani!’ tuturor membrilor comunităţii rome. (…) Fără romi, lumea noastră ar fi mai săracă, fără culoare, veselie şi optimism’, a adăugat Gorghiu.

La eveniment au participat deputatul minorităţii rome Cătălin-Zamfir Manea şi preşedintele Asociaţiei Meşteşugarilor şi Comercianţilor Romi, Cornel Crăciun.

Ziua Internaţională a Romilor, marcată pe 8 aprilie, a fost instituită pentru a sărbători cultura romani şi pentru a creşte gradul de conştientizare a problemelor cu care se confruntă romii.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks