Acasă55AEP: 18.888.066 de cetăţeni cu drept de vot, înscrişi în Registrul electoral...

AEP: 18.888.066 de cetăţeni cu drept de vot, înscrişi în Registrul electoral la 31 martie

Un număr de 18.888.066 de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi în Registrul electoral la 31 martie, cu 266 mai mulţi faţă de ultima informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), pe 28 februarie.

Potrivit unui comunicat al AEP transmis, marţi, AGERPRES, diferenţele apar ca urmare a operaţiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităţilor administrativ-teritoriale conduse de aceştia şi a importului de date de la Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor (DGEP).

AEP precizează că, în perioada 1 – 31 martie, la nivelul primăriilor au fost operate în Registrul electoral mai multe radieri. 22.732 de persoane au fost radiate ca urmare a decesului, iar 44 au fost radiate ca urmare a încadrării în prevederi legislative referitoare la radierea din Registrul electoral a alegătorilor cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege sau au fost puşi sub interdicţie.

Au redobândit drepturile electorale 117 persoane ca urmare a expirării perioadei de radiere.

Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în perioada 1 – 31 martie este de 18.740, aceştia fiind înscrişi în Registrul electoral din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor.

Ca urmare a importului de date de la DGEP, au apărut 4.185 de alegători noi.

Din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, 18.068.289 au domiciliul sau reşedinţa în ţară, iar 819.777 au domiciliul în străinătate şi sunt posesori de paşaport CRDS.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks