Mai multe aplicaţii de plăţi electronice şi gestionarea electronică a documentelor au fost implementate prin proiectul eSlatina, ce vizează simplificarea procedurilor de furnizare a unor servicii publice, au precizat marţi, la finalizarea proiectului, reprezentanţii municipalităţii.
Potrivit viceprimarului municipiului Slatina, Alexandru Berechet, proiectul, cu o valoare totală de aproape trei milioane lei, a fost finanţat prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014 – 2020.
În urma implementării proiectului, cinci servicii publice locale au fost informatizate, au fost digitalizaţi 173 de metri liniari de documente din arhiva fizica a municipiului Slatina, au fost informatizate cinci servicii publice şi 154 de angajaţi ai aparatului de specialitate al primarului au fost formaţi pentru utilizarea sistemelor informatice instalate.
Viceprimarul Alexandru Berechet a punctat că în municipiul Slatina a crescut în ultimii patru ani numărul plăţilor către bugetul local efectuate online, astfel că în primele trei luni ale acestui an au fost efectuate de peste două ori mai multe plăţi online faţă de tot anul 2020.
‘Plăţile care se efectuau până acum la ghişeu pot fi făcute cu o mai mare uşurinţă prin intermediul aplicaţiilor Avansis Online şi Avansis Mobile. (…) Începând cu 2020, plăţile online au luat amploare, astfel că de la 1.788 de plăţi electronice în 2020, am ajuns la 5.424 în 2022, iar la 31 martie 2023 s-au înregistrat 4.190 de plăţi electronice. Pentru a ne asigura că angajaţii Primăriei pot gestiona toate aceste instrumente, am organizat şi cursuri de formare profesională’, a spus Alexandru Berechet.
Printre aplicaţiile şi instrumentele implementate prin proiectul menţionat, în municipiul Slatina se pot accesa online certificatele de atestare fiscală şi se poate obţine autorizaţia pentru autovehicule cu masa mai mare de 3,5 tone. AGERPRES / (AS – autor: Cristina Matei, editor: Marius Frăţilă)