AcasăStiri generaleParlament/ MApN solicită aprobarea prealabilă pentru achiziţionarea a 54 tancuri Abrams modernizate

Parlament/ MApN solicită aprobarea prealabilă pentru achiziţionarea a 54 tancuri Abrams modernizate

Ministerul Apărării Naţionale a solicitat, miercuri, conducerii Parlamentului aprobarea prealabilă pentru achiziţia a 54 de tancuri Abrams modernizate.

‘Solicităm aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru iniţierea procedurii de atribuire a contractului aferent programului de înzestrare ‘Tanc principal de luptă’, etapa I. Etapa I a programului de înzestrare cu iniţiere în anul 2023 presupune achiziţia a 54 de tancuri Abrams modernizate în varianta M1A2 şi 12 derivate, pe şasiu de tanc, în uz, din stocul Armatei SUA, inclusiv muniţia şi stimulatoarele de instruire’, se precizează în scrisoare.

Această etapă se va derula printr-un acord ‘Guvern la Guvern’ cu Statele Unite ale Americii.

Potrivit MApN, programul de înzestrare face obiectul Memorandumului cu tema ‘Solicitarea Ministerului Apărării Naţionale către Parlamentului României privind obţinerea aprobări prealabile pentru iniţierea procedurii de atribuire a contractului aferent programului de înzestrare ‘Tanc principal de luptă’ etapa I’ din data de 24 februarie 2022, aprobat de premierul Nicolae Ciucă.

Creşterea bugetului MApN, începând cu anul 2023, la 2,5% din PIB, a creat condiţiile pentru iniţierea unor programe de înzestrare strict necesare pentru accelerarea modernizării Armatei României, se mai arată în document.

Programele de înzestrare au în vedere operaţionalizarea ţintelor de capabilităţi asumate în cadrul procesului NATO şi UE de planificare a apărării pentru realizarea obiectivelor Programului privind transformarea Armatei României până în 2040. Prin programele de înzestrare urmează să fie asigurate echipamente cu destinaţie militară şi sisteme de armament în sprijinul unor categorii de forţe ale Armatei, ‘pentru realizarea unor structuri de forţe flexibile, cu un spectru larg de capabilităţi specifice secolului XXI, cu mijloace care să le asigure supravieţuirea în câmpul tactic, cu o mobilitatea şi o cunoaştere situaţională extinsă şi o putere de foc mărită’, mai arată MApN.

Solicitarea a fost trimisă la Comisiile parlamentare de apărare.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks