Acasă93Harghita: 42 de copii au fost adoptaţi în 2022, un record al...

Harghita: 42 de copii au fost adoptaţi în 2022, un record al ultimilor ani

Un număr de 42 de copii au fost adoptaţi în anul 2022, în judeţul Harghita, ceea ce reprezintă un record al ultimilor ani, fiind înregistrată o creştere şi a numărului copiilor eligibili pentru adopţie.

Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Harghita, Elekes Zoltan, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că faţă de anul 2021, când 33 de copii au părăsit sistemul de protecţie specială judeţean, la finele anului 2022, 42 copii se aflau în familii de adopţie.

‘Asta consider că e cel mai important lucru, că pentru un număr de 42 de copii am reuşit să găsim familii iubitoare şi, desigur, pe lângă bucuria copiilor, la fel de mare a fost şi bucuria familiilor că au primit copii şi pot să trăiască împreună şi să se bucure împreună de viaţa familială’, a spus Elekes Zoltan.

Datele statistice arată că numărul copiilor adoptaţi reprezintă un record al ultimilor ani.

Copiii aflaţi în familii de adopţie au vârsta cuprinsă între 1-14 ani. Copiii de vârstă mai mare, între 10 şi 14 ani, au fost adoptaţi de familiile de plasament care i-au crescut. De asemenea, doi copii adoptaţi au prezentat întârzieri în dezvoltare, recuperabile.

Potrivit sursei citate, copiii s-au adaptat treptat în familii, se dezvoltă bine din toate punctele de vedere, fiind integraţi cu succes în familie şi colectivitate, la grădiniţă sau, după caz, la şcoală.

Elekes Zoltan a mai precizat că numărul copiilor eligibili pentru adopţie a crescut cu 7% în 2022, de la 90 la 96.

De asemenea, numărul familiilor atestate pentru adopţie, în 2022, a fost de 32 familii, mai redus comparativ cu anul precedent, întrucât multe familii din judeţ au adoptat sau au primit copil în încredinţare şi au ieşit din evidenţă în cursul anului trecut.

Potrivirea iniţială a copiilor cu persoanele sau familiile adoptatoare atestate a fost efectuată prin aplicaţia electronică – Registrul Naţional de Adopţii (RNA), copiii fiind selectaţi de familiile adoptatoare şi din secţiunea ‘Profilul public al copilului’, conform procedurii de adopţie, prevăzută de lege.

Conducerea DGASPC a subliniat că rezultatele obţinute se datorează simplificării procedurii de adopţie, aplicării măsurilor de susţinere şi stimulare a adopţiei, finalizării cu succes a adopţiilor încuviinţate, dar şi ca urmare a evenimentelor organizate pentru mediatizarea şi promovarea adopţiei.

La rândul său, şefa Serviciului de Adopţii, Domokos Nina Liliana, a vorbit despre ‘Profilul public al copilului’, o bază de date cu copiii adoptabili pentru care, în termen de şase luni de la declararea adoptabilităţii, nu s-a reuşit finalizarea procedurii de potrivire cu o familie de adopţie, dând exemplul unei situaţii în care nu există compatibilitate între copil şi familie.

Potrivit sursei citate, accesarea Profilului public de către familiile adoptatoare este una dintre cele mai facile soluţii menite să sprijine realizarea adopţiei, în acest fel perioada de aşteptare pentru adopţie fiind mai redusă.

Domokos Nina a precizat că activitatea de adopţie se menţine la un nivel crescut şi în acest an, la sfârşitul lunii martie 2023, zece copii aflându-se în familii de adopţie şi pentru încă patru copii procedura de potrivire practică cu familii este în curs, minorii fiind vizitaţi de familii, în asistenţă maternală.

Sursa citată a mai arătat că, în prezent, se află în evidenţe 92 de copii adoptabili, pentru care se fac demersuri periodice prin Sistemul informatizat – Registrul Naţional de Adopţii, pentru identificarea celei mai potrivite familii de adopţie.

Datele statistice mai arată că, în anul 2022, din cei 42 de copii aflaţi în familii adoptatoare, 9 copii cu vârsta între trei şi opt ani au fost selectaţi de familii din Profilul public. De asemenea, în perioada ianuarie – martie 2023, din cei zece copii aflaţi în familii de adopţie, cinci au fost selectaţi de familii din Profilul public.

În prezent, sunt în perioada de potrivire practică încă patru copii adoptabili, selectaţi de către familii din Profilul public al copilului.

Familiile beneficiază, pe tot parcursul procesului de consultare a Profilului public, de suportul reprezentaţilor DGASPC HR. Totodată, au fost prezentate şi măsurile pentru susţinerea şi stimularea adopţiilor interne.

Conducerea DGASPC a menţionat că, prin mediatizarea şi promovarea adopţiei copilului din Profilul public se dă o şansă copiilor cu vârstă mai mare, cu nevoi medicale sau de stimulare, a grupelor de fraţi adoptabili împreună de a avea propria familie şi un cămin iubitor, punctând faptul că se acordă o importanţa egală fiecărui copil adoptabil din sistemul judeţean de protecţie specială.

Prezent la conferinţa de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a apreciat activitatea conducerii DGASPC şi a subliniat că principalul obiectiv este ca ‘fiecare copil să găsească o familie’.

În context, Borboly a arătat că se va face o campanie de informare şi sensibilizare pentru adoptarea copiilor mai mari, cu dizabilităţi sau întârzieri în dezvoltare, punctând faptul că fiecare trebuie să aibă o şansă.

În cadrul conferinţei de presă a fost prezentat şi un film care conţine mărturii ale unor familii din judeţ care au adoptat copii mai mari sau cu probleme medicale, acestea afirmând că simt că acum viaţa lor este împlinită. AGERPRES / (A, AS – autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks