ribunalul Maramureş a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a unei persoane implicate în traficul de droguri de mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe psihoactive, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Ionela Cozma.
Conform sursei citate, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureş, au documentat activitatea infracţională a unei persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, efectuarea de operaţiuni cu substanţe psihoactive fără drept şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Astfel, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reţinerea persoanei bănuite, pentru 24 de ore.
‘La data de 3 aprilie a.c., bănuitul a fost depistat, în flagrant delict, în timp ce ar fi transportat în autoturismul său, în vederea vânzării, aproximativ 500 de grame de substanţă psihoactivă (3-CMC) şi un gram de drog de mare risc (4-CMC). De asemenea, acesta ar fi condus pe drumurile publice având exercitarea acestui drept suspendată prin hotărâre judecătorească. În cursul zilei de 4 aprilie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Maramureş a dispus arestarea preventivă a bănuitului, pentru 30 de zile’, a spus Ionela Cozma.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.